miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Krstanovic, ca şi plecat de la SCM

Rezultatele foarte slabe din ultima perioadă la echipa masculină de baschet a SCM “U” Craiova au provocat un adevărat cutremur la clubul condus de primărie. 
După plecarea managerului secţiei de baschet, Marius Toma, în primele zile ale acestui an, trei sportivi s-au despărţit de formaţia din Bănie. În plus, cel mai bun sportiv din acest sezon al Ligii Naţionale, Zoran Krstanovic vrea să părăsească şi el echipa. 
Dacă în privinţa primilor trei clubul a confirmat despărţirea, situaţia lui Krstanovic este în continuare incertă. 
 
Contractele jucătorilor Nikola Vucurovic, Uros Velickovic şi Nikola Otovic au fost reziliate pe cale amiabilă, în 31 decembrie 2014. În cazul lui Zoran Krstanovic se va lua o decizie în acest sens în perioada următoare. Clubul urmează să completeze lotul cu doi jucători străini.
Se arată într-un comunicat emis de SCM Craiova
 
În primele zile ale anului, jucătorul sârb Zoran Krstanovic şi-a manifestat dorinţa de a părăsi echipa de baschet. 
Zoki, cel mai bun marcator al Ligii Naţionale în tur, cu o medie de 21,3 puncte pe meci, a confirmat despărţirea de clubul craiovean prin intermediul contului său de Facebook.
 
Mulţumesc clubului şi fanilor din Craiova pentru tot. Toate cele bune în viitor.
A fost mesajul scris de Krstanovic
 
Reprezentaţii clubului SCM Craiova nu au confirmat informaţia legată de rezilierea contractului jucătorului care venise în vara trecută în Bănie.
SCM “U” Craiova ocupă locul 11 în campionat, cu 16 puncte, la două puncte distanţă de locul opt, ultimul care duce în play-off. Elevii lui Andelko Mandic au înregistrat în turul campionatului patru victorii şi opt înfrângeri.
Pe de altă parte, fostul component al SCM “U” Craiova din sezonul trecut, sârbul Rade Dzambic s-a transferat în prima ligă din Ungaria, la formaţia Zalakeramia -ZTE KK, care se află pe locul 13 în campionat, cu o singură victorie. După plecarea din Bănie, sârbul a mai evoluat în Macedonia şi în Cipru.

Politica