miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Activităţi pentru creşterea siguranţei pazei unităţilor

În noapte de 17/18 iulie a.c., între orele 23.30-04.00, poliţiştii au acţionat pentru creşterea siguranţei pazei unităţilor, fiind verificate 28 unităţi asigurate cu pază umană proprie sau prin societăţi specializate de pază.
Acţiunea a avut ca scop verificarea modului de executare a serviciului de către agenţii de securitate, cunoaşterea de către aceştia a sarcinilor din consemnul particular şi a modului de intervenţie, portul uniformei de serviciu şi a mijloacelor de autoapărare din dotare.

Cu această ocazie, au fost depistaţi 2 agenţi  de securitate care desfăşurau serviciul în mod necorespunzător (dormeau în cabina de pază) şi unul care nu purta mijloacele de autoapărare din dotare şi ecusonul de identificare,  motiv pentru care se va lua măsura sancţionării contravenţionale conform prevederilor Legii 333/2003.

La o altă societate verificată, agentul de securitate găsit în post nu era calificat profesional, fapt pentru care se va înainta adresă  pentru înscrierea la cursuri sau încadrarea de personal cu atestat.
Cu ocazia controalelor efectuate, toţi agenţii de securitate verificaţi au fost instruiţi cu privire la modul de executare a sarcinilor ce le revin, precum şi cu privire la modul de intervenţie şi sesizare în cazul unui eveniment.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica