duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Muller, golgheter în faţa Angelei Merkel

Două grupe, trei partide, două victorii, un egal. Ar fi un rezumat al meciurilor disputate luni în cadrul Campionatului Mondial de Fotbal care se desfăşoară în Brazilia.
Germania şi Portugalia s-au întâlnit, în derby-ul Grupei G, pe arena Fonte Nova din Salvador. Portughezii au fost umiliţi de nemţi în faţa a peste 51.000 de spectatori. Scorul a fost deschis de Muller, iar Hummels a fost următorul marcator. În minutul 32 era deja 2-0 pentru Germania, iar Portugalia rămânea în 10 oameni după eliminarea lui Pepe, care a văzut “roşu”. În pauză, nemţii intrau la vestiar cu un 3-0, din penalty-ul reuşit de Muller.

Până la final Portugalia nu a reuşit să marcheze, iar vedeta echipei Cristiano Ronaldo nu a prea strălucit. Partida s-a încheiat 4-0, cu o nouă reuşită a atacantului lui Bayern Munchen, spre bucuria suporterilor şi a cancelarului german Angela Merkel care a fost prezentă în tribune.
Tot în Grupa G, SUA s-au impus în faţa naţionalei din Ghana cu scorul de 2-1, pe Arena das Dunas.
Americanul Clint Dempsey a deschis scorul în secunda 29, reuşind cel mai rapid gol de până acum al Campionatului din Brazilia.

Africanii au reuşit să egaleze abia în minutul 82 prin golul lui Andre Ayew. Bucuria le-a fost umbrită însă peste numai patru minute de golul lui Brooks care a adus victoria americanilor. De menţionat că la întrunirile din 2006 şi 2010, americanii au pierdut în faţa africanilor cu acelaşi scor.
În Grupa F Iran şi Nigeria au arătat pe Arena Baixada un meci slab, încheiat cu un scor nul.
Aseară Brazilia şi-a jucat cel de-al doilea meci din Grupa A, întâlnind naţionala Mexicului. Partida s-a desfăşurat însă după închiderea ediţiei, drept urmare nu putem preciza scorul. Tot aseară, în prima partidă a Grupei H, Belgia a întâlnit Algeria. De la ora 1, pe arena Pantanal din Cuiaba, s-a disputat meciul dintre Rusia şi Coreea de Sud tot din grupa H.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astăzi se joacă două meciuri din Grupa B. Australia întâlneşte Olanda de la ora 19, iar de la ora 22, un meci important ce ar putea produce surprize.
Pe celebrul Estadio do Maracana din Rio de Janeiro Spania întâlneşte Chile. Spaniolii au fost efectiv îngenunchiaţi de olandezi în prima partidă pe care au jucat-o în grupe (1-5), iar acum trebuie să îşi ia revanşa în faţa suporterilor. Chile însă vine după o victorie cu 3-1 în faţa Australiei.

Politica