vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Liceeni din Slatina, duşi la audieri

Cel puţin 15 elevi de la licee din Slatina au fost audiaţi de procurorii DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri. Aceştia sunt suspectaţi că se numără printre consumatorii de droguri furnizate de o reţea de traficanţi.
Începând cu luna iulie 2013, traficanţii ar fi adus droguri din Spania, ascunse în colete, prin intermediul societăţilor de transport.
Patru tineri care ridicau de la o agenţie de turism din Slatina două colete în care se aflau 12 pachete cu şase kilograme de muguri cannabis, au fost prinşi, ieri, în flagrant în urma unei acţiuni a DIICOT, poliţiştilor de la Crimă Organizată şi jandarmilor

La data de 20 mai a.c, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Olt au prins în flagrant, pe raza municipiului Slatina, patru tineri, din localitate, în timp ce ridicau de la o agenţie de turism două colete. Cele două colete conţineau 12 pachete învelite cu bandă adezivă de culoare maronie, în interiorul cărora se aflau aproximativ 6 kg. de fragmente vegetale (inflorescenţe) de culoare verde, susceptibile a fi cannabis.
IGPR

Tot ieri, au fost efectuate şapte percheziţii în municipiul din Olt. O sută de persoane vor fi audiate în acest caz, 74 cu mandate de aducere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată, poliţiştii şi procurorii au efectuat 7 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Slatina, la locuinţele membrilor unui grup infracţional specializat în trafic şi consum de droguri. La percheziţii, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, o armă, 3 cartuşe, 2 laptopuri, 2 telefoane mobile şi înscrisuri. De asemenea, au fost puse în executare 74 mandate de aducere, toate persoanele fiind conduse la sediul S.C.C.O. Olt, pentru audieri. Din cercetări, a reieşit că, din luna iulie 2013 până în prezent, membrii grupului infracţional ar fi procurat droguri din Spania, le-ar fi introdus în ţară prin intermediul societăţilor de transport şi coletărie, pentru a le comercializa pe raza municipiului Slatina, judeţul Olt. Membrii grupării sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, deţinere şi comercializare de droguri de risc, fără drept, deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept şi introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept. La acţiune au participat şi poliţişti de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt şi jandarmi.
IGPR

Potrivit DIICOT, drogurile erau comercializate pe raza judeţelor Olt, Dolj, Argeş şi a  municipiilor Craiova,  Piteşti şi  Râmnicu Vâlcea  cu sume cuprinse între 35 şi 60 lei/g.
Traficanţii şi-au format un cerc de cumpărători, compus din 64 de persoane faţă de care există suspiciunea rezonabilă că au procurat şi consumat diferite cantităţi de droguri de risc.

Politica