joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Au început să adune puncte

O  dată cu scurgerea etapelor, nevoia de puncte devine din ce în ce mai mare. Asta în vederea urcării pe treptele clasamentului, la o poziţie de confort, care să liniştească grupările în privinţa retrogradării.
Zona de siguranţă este desemnată de primele trei locuri în clasamentul de play-out, ocupate în acest moment de Dinamo II, CS Podari şi CS Tunari. După cum putem observa, una dintre formaţiile doljene angrenate în această bătălie pentru menţinerea în al treilea eşalon, CS Podari, se află deja într-o poziţie ce îi asigură un nou sezon în liga menţionată.
În acest sens, în ultima etapă disputată, cea de la sfârşitul săptămânii trecute, băieţii antrenaţi de Vrăjitoarea nu au reuşit să continue şirul victoriilor, dar s-au întors cu un punct important de la Domneşti, unde au remizat alb. Cu acest rezultat, CS Podari are la activ 19 puncte, cu o lungime de undă peste CS Tunari, formaţia ce închide podiumul în play-out.

A fost un meci de uzură, dar ne-am atins obiectivul. Rezultatul de egalitate este excelent pentru că am jucat în deplasare contra unei formaţii solide. Sperăm să bifăm victoria marţi, în partida de la Chiajna.
Vrăjitoarea, “principalul” podărenilor

În meciul de la Domneşti, tehnicianul a mizat pe: Turieanu – Orban, Murgan, Geacă, Ciocioană – Bălmău, Dreşcă, Crângoiu, Jianu, Răduţ – Preda. Au mai jucat: Slavu şi Dina.
Despre a doua grupare prezentă în această fază a campionatului ligii a III-a, putem spune că şi-a găsit „colacul de salvare” în compania satelitului Concordiei. Victoria era obligatorie pentru elevii lui Gavrilă în partida din runda a III-a, deoarece rezultatele anterioare nu îi ajutau deloc pe işelniţeni, care ajunseseră „în groapa” clasamentului.
Cele trei puncte adjudecate cu a doua echipă a Chiajnei i-au readus pe municipali pe poziţia a patra, la egalitate de puncte cu echipa din Tunari, ridicându-le şansele la salvare.
Mirescu(33, pen.) şi Mitroi(54) au păstrat punctele în Dolj în partida de sâmbătă, oferind motive pentru staff-ul grupării din Işalniţa să îndrăznească la un zâmbet în colţul gurii, care se poate accentua odată cu acostarea unei noi victorii în jocul de marţi, cu CS Tunari.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este tocmai ceea ce aveam nevoie în acest moment. Trebuia să câştigăm acest meci pentru că nu am început deloc bine play-out-ul şi avem mare nevoie de puncte. Însă nu trebuie să ne oprim aici, ci să continuăm să adunăm puncte, ca să ne creştem şansele la salvare.
A declarat tehnicianul formaţiei ACSV Municipal Craiova, Alin Gavrilă

Acelaşi antrenor a folosit în meciul de sâmbătă următoarea formulă: Surdu – Istudor, Gheoghiţă, Chiriţă, Fruntelată – Mirescu, Flori, Mitroi, L. Scarlat – C. Scarlat, Năstase. Au mai intrat: Ţucă, Popa, Vişanu, Bălan.

–––-

REZULTATE ETAPA A III-A
Viitorul Domneşti     –     CS Podari    0-0
CS Tunari     –     Dinamo Bucureşti    1-2
ACSV Municipal Craiova     –     Concordia II Chiajna    2-1

ETAPA VIITOARE, 06.05
Concordia II Chiajna    –     CS Podari    ora 18
Dinamo II Bucureşti     –     CS Viitorul Domneşti    ora 18
ACSV Municipal Craiova     –     CS Tunari    ora 18

Clasament play-out
1. Dinamo Bucureşti    13    8    2    3    27-12    26
2. CS Podari    13    5    4    4    17-14    19
3. CS Tunari    13    5    3    5    24-24    18
4. ACSV Mun. Craiova    13    6    0    7    18-20    18
5. Viitorul Domneşti    13    4    3    6    11-22    15
6. Concordia II Chiajna    13    4    2    7    12-17    14

Politica