duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

«Shakespeare al tuturor», Craiova 2014

Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare se desfăşoară în condiţii speciale, fiind dedicată împlinirii a 450 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg al lumii din toate timpurile, William Shakespeare. Cu acest prilej aniversar, Naţionalul craiovean celebrază şi 20 de ani de la fondarea acestei manifestări teatrale româneşti care şi-a câştigat de-a lungul celor două decenii de existenţă o binemeritată notorietate naţională şi internaţională.
Desfăşurată sub genericul „Shakespeare al tuturor”, ea se înscrie într-un ciclu început în anul 2012, când Festivalul a avut loc sub deviza „Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actorii”, ciclu ce va fi continuat în anul 2016, când se vor împlini 400 de ani de la moartea marelui Will, de ediţia cu tema „Shakespeare pentru eternitate”.

Dacă se poate spune că Festivalul a avut, mai ales la ultimele sale ediţii, un caracter uşor elitist, adresându-se preponderent cunoscătorilor, oamenilor de teatru, se doreşte ca, prin spectacolele programate, el să se adreseze începând de acum unor categorii mult mai largi de spectatori.
Totodată, a fost continuată politica prezentării unor spectacole importante din teatrul mondial, realizate de creatori dintre cei mai cunoscuţi, fiind invitate teatre din ţări cu o puternică mişcare teatrală precum Marea Britanie, Rusia, Lituania, Polonia, Ungaria sau Ucraina, precum şi spectacole aparţinând unor culturi mai puţin prezente până acum în România, cum ar fi cele din China, în care sunt prezente elemente ale teatrului tradiţional din această străveche cultură, din Armenia sau din Africa de Sud.

Pe lângă prezenţa unor spectacole Shakespeare de un indiscutabil nivel artistic, consecvent programului său, interesat de viitorul teatrului, Festivalul va avea şi de această dată o secţiune educativ-formativă, destinată elevilor şi studenţilor de la secţiile de arta actorului, regie, scenografie şi teatrologie, convinşi fiind că prezenţa acestora la un Festival de importanţa celui de la Craiova, poate influenţa şi marca devenirea lor. Se va acorda, bineînţeles, aceeaşi atenţie ca şi până acum desfăşurării Sesiunii de shakespeareologie, patronată de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru şi Conferinţa Internaţională Shakespeare, organizată în colaborare cu Asociaţia Europeană de Cercetare Shakespeare, precum şi organizării expoziţiilor de artă fotografică şi artă plastică, lansării unor cărţi de shakespeareologie şi D.V.D.-uri, încercându-se la această ediţie o paralelă, o privire comparată asupra creaţiei celor două genii poetice naţionale şi universale, Shakespeare şi Eminescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dincolo de colaborarea cu Centrul de Proiecte Culturale ARCUB Bucureşti, începută în anul 2006, care s-a dovedit deosebit de inspirată, în special în creşterea prestigiului Festivalului, în intenţia organizatorilor, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi Fundaţia Shakespeare, vor programa cel puţin câte un spectacol din cele jucate la Craiova, şi în oraşele din judeţele Olteniei. Festivalul Internaţional Shakespeare 2014 se doreşte a fi unul din evenimentele majore în bătălia purtată de Primăria Craiova şi întreaga regiune Oltenia pentru dobândirea calităţii de Capitală Culturală a Europei în anul 2021.

Politica