vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Programul «Şcoală după şcoală» facilitează responsabilităţile părinţilor

Prea puţin timp liber pentru părinţi? Problema poate fi acum rezolvată chiar în cadrul unităţilor de învăţământ în care studiază elevii ciclului primar. Programul “Şcoală după şcoală’’ a fost relansat şi la Craiova. Iniţial, acesta a debutat în anul şcolar 2008-2009, însă odată cu trecerea timpului a căpătat din ce în ce mai multă notorietate în rândul părinţilor, care nu pot petrece prea mult timp alături de cei mici. Serviciul are rolul de a consolida sfera de cunoştinţe a elevilor şi de a accelera procesul de învăţare şi performanţă.
De asemenea, se adresează elevilor din învăţământul primar şi este complementar programului şcolar obligatoriu, având caracter opţional.
Programul “Şcoală după şcoală’’ s-a organizat pentru prima oară, la Craiova, în anul şcolar 2008-2009, într-o singură unitate de învăţământ.
Treptat, treptat programul a început să cunoască o evoluţie din ce în ce mai bună.
Potrivit ISJ Dolj, opt unităţi de învăţământ din Dolj sunt în acest moment angrenate în cadrul programului ,, Şcoală după Şcoală’’: Colegiul Naţional ,,Fraţii Buzeşti’’, Colegiul Naţional ,, Elena Cuza’’, Colegiul Naţional ,,Carol I’’, Colegiul Naţional ,,Ştefan Velovan’’, Liceul Energetic, Şcoala Nr. 33 ,,Elena Farago’’, Liceul ,, Matei Basarab’’ şi Şcoala Nr.32 ,, Al. Macedonski’’.

Orele de tenis, gimnastică şi aerobic, pe placul micuţilor de la «Elena Cuza»

La Colegiul Naţional “Elena Cuza’’, aproximativ 70 de elevi de ciclu primar beneficiază de programul “after school’’. Micuţii participă zilnic la numeroase activităţi, care au scopul de a le îmbunătăţi cunoştinţele acumulate în cadrul orelor de şcoală obligatorii.
Lecţiile suplimentare de limba engleză,  germană sau chineză, precum şi orele de tenis, gimnastică sau aerobic sunt pe placul elevilor, dascălii reuşind astfel să îmbine utilul cu plăcutul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În jur de 70 de elevi realizează zilnic numeroase activităţi, cu sprijinul cadrelor didactice. Copiii preferă mai ales orele de relaxare, cum ar fi de exemplu lecţiile de tenis, gimnastică, aerobic, ecologie sau informatică. De asemenea, părinţii sunt foarte interesaţi ca micuţii să înveţe o limbă străină încă de la o vârstă fragedă. Unele cursuri de după şcoală se desfăşoară fie cu profesorii din cadrul instituţiei noastre de învăţământ, fie cu dascăli de la Palatul Copiilor.
A declarat Mirela Genoiu, managerul C.N. “Elena Cuza’’

La Colegiul Naţional «Carol I» 21 de elevi sunt beneficiarii programului «Şcoală după şcoală»

La Colegiul Naţional ,,Carol I’’ 21 de elevi sunt beneficiarii programului “Şcoală după şcoală’’. Aceştia îşi fac lecţiile şi totodată participă şi la activităţi interactive, precum ore de dans sau de pictură.

În acest an şcolar, 21 de elevi de ciclu primar participă la programul «Şcoală după şcoală». Noi le punem la dispoziţie sălile de clasă, iar învăţătoarele îi ajută să-şi facă lecţiile. De asemenea, încercăm să îmbinăm utilul cu plăcutul, organizăm lecţii de dans, pictură sau cursuri de limbi străine. Este un contract între comitetul de părinţi şi profesorii implicaţi. Părinţii achită o anumită sumă la fondul strâns de comitet.
A precizat Alexandrina Thorwachter, managerul  C.N. ,,Carol I’’

La Liceul “Matei Basarab’’, beneficiarii programului sunt împărţiţi în trei grupe. Aproximativ 40 de elevi îşi încep activitatea la ora 12.00 şi finalizează programul în jurul orei 16.30.

Copiii îşi fac temele cu învăţătoarele şi cu profesorii de limba engleză şi informatică. Ei participă la activităţi de remediere şi dezvoltare, precum şi la jocuri în aer liber sau la jocuri de cunoaştere. Singura contribuţie a părinţilor este aceea de a achita preţul prânzului copiilor, care este de 6 lei pe zi.
A relatat Matilda Blagu, manager Liceul “Matei Basarab’’

Politica