vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

«Vrăjită» de bani şi bijuterii

Ghici ghicitoarea mea, banii cum vor zbura? O tânără de 24 de ani din Rovinari s-a lăsat înşelată de o aşa-zisă “vrăjitoare”. Ieri, tânăra, în timp ce se afla pe strada Victoriei, din Târgu-Jiu, a fost acostată de o femeie, care i-a spus că îi poate ghici viitorul şi îi poate rezolva prin magie unele probleme. Aceasta din urmă a reuşit să o lase pe tânără fără bijuteriile din aur pe care le avea, dar şi fără aproximativ 300 lei.

Tânăra a fost îndrumată de persoana necunoscută să pună bijuteriile pe care le are asupra sa într-un şerveţel pentru a le “descânta”. Partea vătămată a pus, de bunăvoie, două inele din aur şi suma de 50 euro şi 50 lei într-un şerveţel pe care l-a înmânat femeii, iar la scurt timp aceasta a primit înapoi un şerveţel cu precizarea să nu îl deschidă decât după un interval de timp de aproximativ o oră, pentru a nu avea “ghinion”.Victima a urmat toate indicaţiile persoanei necunoscute, iar la aproximativ o oră, în momentul în care a deschis şerveţelul, a constatat faptul că în interior se aflau mai multe hârtii, bijuteriile şi suma de bani fiind substituite.
IPJ GORJ

Poliţiştii încearcă acum să o identifice pe “vrăjitoare”şi să recupereze prejudiciul, fiind constituit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Articolul precedent
Articolul următor

Politica