vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mihăilă, la un pas de a doua condamnare pentru falsificare de carduri

Procesul în care craioveanul Marin Jean Mihăilă, împreună cu alte nouă persoane sunt judecaţi pentru constituire sau aderare la grup infracţional organizat şi infracţiuni informatice se apropie de final la Tribunalul Dolj. La termenul de miercuri, 19 februarie a.c., instanţa a cerut fişele de evaluare şi de cazier ale inculpaţilor, aceştia fiind citaţi cu toţii pentru următorul termen, pe 5 martie a.c. Mihăilă, împreună cu trei dintre complicii săi au fost condamnaţi, la sfârşitul lunii trecute, în dosarul în care a fost condamnat şi Iustin Covei, fiul fostului judecător Marin Covei, tot pentru infracţiuni similare, la pedepse cuprinse între 5 şi 8 ani de închisoare.

Judecătorii Tribunalului Dolj au amânat pentru 5 martie soluţionarea dosarului în care Marin Jean Mihăilă împreună cu Eman Vătămăniţa, Sorin Buruiană, George Savu, Năstasie Gancea, Monica Cîrneanu, Valeriu Chircă, de 32 de ani, Marinel Vasile, Dan Brescan şi Dan Mihail Bârcă au fost trimişi în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea de instrumente de plată electronică, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces fără drept la un sistem informatic. Judecătorii au menţinut, însă, la termenul de ieri, arestarea lui Mihăilă a celor patru complici ai săi care mai sunt după gratii, respingând cererea de înlocuire a arestării preventive formulată de Gancea Năstasie. Pentru termenul următor, pe 5 martie, sunt citaţi toţi inculpaţii din dosar.

Reamintim că cinci dintre inculpaţi au ajuns după gratii în urma unei acţiuni desfăşurate, pe 8 aprilie 2013, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT Craiova, cu sprijinul SOS Craiova, al “mascaţilor” de la IPJ Dolj, al jandarmilor doljeni şi cu suportul SIPI Dolj. Oamenii legii aveau informaţii că membrii grupării se pregătesc să plece în Franţa cu aparatură de skimming, astfel că au demarat acţiunea, iar în zona Gării Craiova a fost prins George Savu, de 30 de ani, din Craiova, care avea la el un troler în care s-au găsit astfel de componente.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bărbatul a fost reţinut, iar oamenii legii au descins, simultan, la mai multe locuinţe din Craiova şi Hunedoara, la membrii grupării. Coordonatorul reţelei era o “cunoştinţă mai veche”, Marin Jean Mihăilă, fost Sfeclan, fost Budianu, de 44 de ani, din Craiova, întrucât tot poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate l-au ridicat în septembrie 2009, pentru infracţiuni vizând comerţul electronic (în dosarul în care îl are ca partener pe Iustin Covei). Ca dovadă că nu a renunţat la activitatea infracţională, în aprilie oamenii legii au găsit la una din locuinţele lui Mihăilă carduri falsificate, camere de luat vederi şi un aparat de inscripţionat cardurile. Nu mai puţin de 12 persoane au fost ridicate şi duse la audieri, la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, pentru 9 dintre acestea procurorii dispunând reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore.

Este vorba despre Marin Mihăilă, Eman Vătămăniţa (35 de ani), Sorin Buruiană (55 de ani), toţi trei din Craiova şi inculpaţi în dosarul din 2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, George Savu (30 de ani), Năstasie Gancea (46 de ani), din Craiova, Monica Cîrneanu (26 de ani), din Craiova, Valeriu Chircă (32 de ani), din Craiova, jurist de profesie, Marinel Vasile (25 de ani), din Craiova, şi Dan Brescan (35 de ani), din Petroşani. O parte dintre ei au fost puşi în libertate, în acest moment fiind în arest Mihăilă şi ceilalţi patru bărbaţi.

Patru dintre inculpaţii din acest dosar, respectivMarin Mihăilă, Eman Vătămăniţa, Sorin Buruiană şi Dan Mihail Bârcă sunt deja condamnaţi, de pe 31 ianuarie, la pedepse cu executare tot pentru infracţiuni informatice, în dosarul în care a fost condamnat şi Iustin Covei, fiul fostului judecător al Curţii de Apel Craiova Marin Covei. Reamintim că Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe MIHĂILĂ (fost SFECLAN, fost BUDIANU) JEAN-MARIN la 8 (opt) ani închisoare; pe VĂTĂMĂNIŢĂ EMAN la 5 ani închisoare; BURUIANĂ SORIN-COSTEL – 5 (cinci) ani închisoare şi BÂRCĂ DAN-MIHAIL – 5 ani închisoare.
Sentinţa nu este definitivă, iar inculpaţii au declarat deja apel.

Politica