luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

«GP» şi FEFS Craiova, la final de cantonament

Cele două cluburi de juniori şi copii din Craiova au ales să se pregătească timp de şapte zile, într-un cantonament, la staţiunea Călimăneşti. 21 de juniori de la grupa de republicani A ai Şcolii de Fotbal Gică Popescu şi 14 juniori de la FEFS Craiova s-au antrenat în această perioadă, sub comanda lui Toma Dorel, respectiv Budescu Bogdan, începând cu sâmbăta trecută, în staţiunea vâlceană, pentru a-şi încărca bateriile în vederea abordării sezonului de primăvară.

Tinerii fotbalişti ai celor două cluburi cu activitate de juniori şi copii din Craiova au fost supuşi unui program fizic intens, acesta fiind scopul principal al cantonamentului, deoarece vremea a încurcat planurile celor doi tehnicieni, care şi-au dorit şi disputarea câtorva jocuri amicale, dar terenurile îngheţate nu le-au permis angrenarea în partide de verificare. Însă, stagiul de pregătire s-a dovedit foarte util cei doi tehnicieni fiind extrem de mulţumiţi de condiţiile găsite la Călimăneşti, din toate punctele de vedere, începând de la aspectele privind cazarea şi masa, până la oportunităţile de recuperare după efort. Cantonamentul a venit ca o mănuşă ambelor grupe de juniori, mai ales formaţiei de republicani A de la „GP”, care va duce o bătălie strânsă pentru a prinde un loc la turneul final în această primăvară.

Sunt foarte mulţumit de această perioadă de pregătire, de condiţiile găsite aici, şi în principal de modul cum s-au antrenat elevii mei în acest cantonament. Din păcate n-am reuşit să legăm niciun joc amical, deşi au fost multe echipe în cantonament în acelaşi hotel cu noi, dar vremea nu ne-a permis acest lucru. Obiectivul nostru pentru sezonul 2013-2014 este de a ajunge la turneul final şi de a promova cât mai mulţi juniori la echipele de seniori, pentru că este ultimul an de juniorat al lor şi dacă nu prind acum trenul, le va fi mult mai greu mai târziu.
A declarat, pentru „Ediţie Specială”, Toma Dorel, antrenorul juniorilor A de la „GP”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tocmai pentru a nu pierde opurtunitatea de a continua fotbalul într-un mediu profesionist, Toma Dorel, a luat legătura cu câţiva impresari din Germania, prin filiera Sergiu Radu, urmând ca aceştia să vină la primele jocuri din campionatul republican din primăvară, pentru a vedea juniorii pe gazon.

Am vorbit cu Sergiu Radu pentru a veni împreună cu câţiva impresari din Germania să îi vadă pe jucători în primele meciuri din primăvară. Avem juniori buni şi este păcat să rămână neobservaţi.
A precizat Toma

Şi tehnicianul juniorilor de la FEFS a fost încântat de desfăşurarea cantonamentului, punctând faptul că obiectivul acestora este formarea şi promovarea juniorilor către fotbalul de performanţă.

Am avut parte un cantonament reuşit, care ne-a pregătit bine pentru ultima parte a campionatului. Obiectivul la noi este să pregătim juniorii pentru fotbalul de performanţă, pentru că acesta trebuie să fie scopul principal al unui centru de acest gen.
A explicat pentru Ediţie Specială, Bogdan Budescu, antrenorul grupelor de la FEFS Craiova

Cele două formaţii se vor întoarce mâine în Craiova unde vor continua pregătirile pe plan local.

Lot juniori republicani A, Şcoala de Fotbal „Gică Popesu”: Ursu, Birăescu, Săndoi, Grigore, Baboi, Enache, Ionescu, Cioc, Sârmon, Segărceanu, Ezaru, Pitulice, Lică, Marcu, Băluţă, Neaga, Achim, Preoteasa, Preda, Udrea, Diaconu
Antrenor: Toma Dorel

Lotul formaţiei FEFS Craiova, prezent în cantonamentul de la Călimăneşti, juniori născuţi după anul 1996, 1997, 1998, 1999: Pătraşcu, Pârvu, Voinescu ,Pătraşcu, Novac, Florescu, Pârvu, Stocheci, Lică, Vânătoru, Pitaru, Vărsaru, Bălmău, Mamut.
Antrenor: Budescu Bogdan

Politica