Conecteaza-te cu noi

Oltenia

ACSV Municipal ajută la reîntregirea Podariului

Publicat

pe

Vecine de serie şi de judeţ în Liga a III-a, ACSV Municipal Craiova şi CS Podari se vor reapuca de antrenamente pe 13, respectiv 15 ianuarie. Între timp, cele două grupări s-au înţeles în privinţa transferului a şase fotbalişti. Dina, Ciocioană, Copilescu, Jianu, Dreşcă şi Răduţ, foşti jucători ai ACSV Municipal Craiova au trecut la gruparea din Podari, perfectând un acord până în vară. Lotul podărenilor va fi completat pentru moment şi de revenirea lui Ionuţ Mitroi. Imediat după finalul primei părţi a sezonului, la Podari s-a făcut curăţenie de iarnă. Nouă jucători au părăsit gruparea doljeană, sărăcind de-a dreptul lotul formaţiei din Podari. Pentru a se salva de la retrogradare este nevoie de o îmbunătăţire atentă a echipei, lucru necesar pentru a continua în ultimul eşalon naţional, deoarece bătălia pentru menţinerea în Liga a III-a nu va fi uşoară. Despre cei şase jucători noi, principalul de la Podari consideră că vor fi un plus pentru echipă şi,  de asemenea, Vrăjitoarea doreşte ca până la plecarea în Serbia lotul să fie definitivat.

Orice jucător pe care îl transferăm trebuie să ajute echipa. Pe cei şase băieţi de la Municipal i-am urmărit, au jucat şi împotriva noastră în meciul direct şi pot spune că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, acela de a rămâne în Liga a III-a. Până la plecare în cantonament doresc ca lotul să fie definitivat, pentru a ne putea pregăti serios pentru ce urmează în primăvară.
A declarat, pentru «Ediţie Specială», Bogdan Vrăjitoarea

Privind programul de pregătire, podărenii au fixat un stagiu de pregătire centralizată pe data de 5 februarie, când se vor deplasa la Kladovo pentru a se antrena pe teren sârbesc. Acolo, aceştia vor fi cantonaţi timp de 10 zile, după care se vor întoarce pe meleagurile mioritice pentru a continua preparările sezonului de primăvară. Până la părăsirea graniţelor, elevii lui Vrăjitoarea vor efectua vizita medicală, pe 29 ianuarie la Policlinica sportivă din Craiova. Municipalii revin la treaba pe 13 ianuarie, însă programul de pregătire nu este stabilit încă în totalitate, dar efectuarea unui cantonament este sigură. Locaţia rămâne de văzut, oscilându-se mai mult spre Băile Felix, în pofida celor de la Herculane. Însă, cum formaţia ASCV Municipal Craiova s-a unit în vară cu CS Işalniţa, şi echipa de Liga a IV-a va pleca într-un stagiu de pregătire, într-una din locaţiile amintite anterior. Divizionara craioveană are programată vizita medicală în data de 23 ianuarie.

Continue Reading
Publicitate

© 2021. Toate drepturile rezervate.