vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei medici de renume mondial, desemnați consilieri onorifici ai ministrului Sănătăţii

Trei medici de renume mondial – Kak Khee Yeung, Amsterdam UMC, Sheriff Sultan, Galway Clinic, şi T Sloane Guy, Sidney Kimmel Medical College – sunt, de luni, consilieri onorifici ai ministrului Sănătăţii, Victor Costache, scrie Agerpres.

„Am lucrat cu toţi cei trei medici care fac performanţă ca specialişti, dar şi ca manageri de top. Mă bucură şi mă onorează că au acceptat să lucrăm împreună pe două domenii importante, programe noi de sănătate, dar şi proiecte de cercetare care sunt priorităţi ale echipei mele. România a uitat de cercetarea medicală care aduce beneficii în dezvoltarea serviciilor medicale de calitate pentru pacienţi. Îmi doresc să deschidem sistemul sanitar către lume”, a declarat Costache, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, Kak Khee Yeung conduce consorţiul format din spitale din Europa care încearcă să obţină finanţare de la UE pentru tratarea bolilor aortice. Dr. Yeung este chirurg vascular, dar şi director de cercetare în acest domeniu, se arată în comunicat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sherif Sultan, medic irlandez, de origine egipteană, este unul dintre cei mai bine cotaţi chirurgi şi cercetători în domeniul bolilor cardiovasculare din lume.

Prof. dr. T Sloane Guy este specialistul numărul unu în chirurgie robotică în lume, mai informează comunicatul Ministerului Sănătăţii.

Politica