sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Nistor și alți câini pot ajunge gratis în Bănie!

După cele 3 exoduri ale leilor alb-albaștri spre Groapă, Craiova se poate răzbuna cu vârf și îndesat în mercato din această iarnă.

În 2001 – 2002, la finalul erei Gigi Nețoiu, ajungeau în Ștefan cel Mare Claudiu Niculescu, Cosmin Bărcăuan, Ovidiu Burcă, Ciprian Danciu, Viorel Domocoș, Cornel Frăsineanu, Ștefan Grigorie, Flavius Stoican, Daniel Tudor. În 2005, a doua tură de lei alb-albaștri care deveneau câini roșii peste vară: Adnan Guso, Mariko Daouda, Cosmin Moți și Mihăiță Pleșan. În iarna lui 2011, Dorel Stoica, Valerică Găman și Fane Bărboianu se dezbrăcau de tricoul alb-albastru, sfânt al Științei, pentru cel roșu al bucureștenilor. Au fost trei momente care și-au pus amprenta asupra istoriei Craiovei, care au zgâlțâit puternic mândria suporterilor din Bănie.

La 18 ani distanță de la prima dezertare și 9 de la ultima, Craiova poate da o lovitură cruntă lui Dinamo, pe același model. Să ia cu ambele mâini jucători din curtea rivalei. Și asta din simplul motiv că aceștia pot deveni liberi de contract în orice moment. Patronul Negoiță nu și-a mai plătit angajații cu crampoane de mai bine de 90 de zile și, potrivit noilor regulamente, aceștia pot să rupă unilateral înțelegerile. Dezvăluirea a fost făcută de Emilian Hulubei, președintele AFAN România, pentru gsp: „Au existat jucători care au stat un an de zile neplătiți! Nu știu de ce, că după o lună sau două în care nu ai luat salariul ar trebui să acționezi, să depui memoriu. Unii au stat neplătiți un an, chiar și un an și jumătate! Un jucător poate să depună memoriu la prima zi de neplată, nu trebuie să aștepți 60 de zile! Aici mulți fac o confuzie. La 60 de zile poți cere rezilierea contractului, dar ca să ceri să fii plătit poți depune memoriu a doua zi de la scadență. Dacă trebuie să iei salariul pe 5 decembrie și nu l-ai încasat, pe 6 decembrie poți depune memoriu!”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica