sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Şantierul drumului expres Craiova-Piteşti, deschis

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc și directorul general CNAIR, Narcis Neaga au participat, miercuri, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la demararea lucrărilor pe șantierul drumului expres Craiova – Pitești, tronsoanele 1 și 2.

”Primul mod, lăsat moştenire de tehnocraţi, era acela de a începe construcţia la acest obiectiv undeva în 2025 şi atunci am avut o discuţie cu dl preşedinte Dragnea, şi cu dl Manda, şi cu Olguţa şi le-am spus de varianta lansării procedurii de execuţie şi proiectare în 2017 astfel încât acest drum expres să fie finalizat până la sfârşitul anului 2020. În acel moment s-a luat decizia să mergem pe varianta mult mai rapidă pentru că era normal să avem această abordare pro activă şi iată-ne astăzi în momentul în care începem construcţia drumului de mare viteză Craiova – Piteşti. Acest obiectiv a fost lansat în 8 iulie 2017 în timpul guvernării PSD. Din nefericire, am constatat, cu tristeţe că, aceste proceduri de contestaţii care s-au făcut de-a lungul timpului nu vin decât să blocheze obiectivele. Astfel, în ziua dinaintea finalizării depunerii ofertelor pentru obiectivul Piteşti – Craiova o firmă care nici măcar nu a participat la licitaţie a contestat un mic paragraf din caietul de sarcini. Am ajuns la Curtea de Apel. Ironia sorţii este că un complet de judecată le-a respins contestaţia, firmă care, repet, nu a participat la licitaţie, un alt complet de judecată a admis contestaţia pentru două tronsoane. Nu este nicio problemă pentru că se relansează procedurile şi pentru celelalte două, dar în momentul de faţă asta voiam să vă spun că începem construcţia pentru cele două tronsoane(…) Astăzi ne aflăm pe primul tronson din drumul de mare viteză Craiova – Piteşti, care începe de la km 0 de la Craiova. Vom avea un nod rutier care va lega Centura de Nord a Craiovei până la km 17 limită de judeţ Dolj cu Olt, exact unde ne aflăm în acest moment”, a spus, miercuri, ministrul Cuc.

Acesta a reamintit că primul tronson al drumului expres va traversa teritoriul localităţilor administrative Craiova – Gherceşti – Pieleşti şi Robăneşti, valoarea obiectivului este de 72 de milioane de euro, lungimea este de 17 km.
“Lucrările de artă constau în 103 podeţe, 6 pasaje şi 9 poduri, dar i-am spus constructorului un lucru foarte clar: noi vrem să finalizăm acest obiectiv chiar înainte de termen pentru că acest lucru se poate. Pentru acest obiectiv a fost semnat contractul de execuţie şi proiectare în decembrie, proiectarea trebuia să dureze 12 luni şi construcţia 24. Firmele care au câştigat cele două loturi au reuşit să finalizeze, deci se poate. Au reuşit să finalizeze proiectarea în doar patru luni. Automat se va scurta şi perioada de implementare. Totodată, pentru că este necesar să venim şi cu măsuri suplimentare în acest contract s-au prins costuri de accelerare. Noi ne dorim ca aceşti constructori să vină şi să ne consume banii pentru că ei pot lucra 24 de ore non-stop şi în acest sens se vor suplimenta fondurile din contract tocmai pentru a finaliza mult mai rapid aceste obiective. Este vorba de 17 km al acestui obiectiv, este împărţit în trei secţiuni”, a mai spus ministrul.
Prezent la eveniment, vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, candidat PSD Dolj la alegerile europarlamentare, a afirmat: „A fost un drum lung și anevoios, cu multe schimbări, dar iată că, în final, am reușit să aducem primele utilaje pe șantier și să dăm drumul lucrărilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Momentan, asta se întâmplă doar pe două tronsoane din patru, celelalte două fiind blocate, încă, de felul diferit în care instanțele consideră să judece în România. Însă le-am promis oamenilor că acest drum se va face și sper să fie gata cât mai curând”.

Dupa ce am fost mințiți de mulți miniștri ai transporturilor, ani de-a rândul, că va începe construcția „luna viitoare” sau „anul viitor”, împreună am făcut toate eforturile ca lucrările, în sfârșit, să demareze! Vom fi săptămânal în șantier ca să ne asigurăm că se finalizează cât mai repede”, a precizat deputatul Lia Olguţa Vasilescu.

Politica