Simona Halep, pe locul trei

Simona Halep, pe locul trei

WTA a dat publicităţii luni dimineaţă noul clasament mondial. În urma rezultatelor de la turneul de la Roma s-au produs schimbări în Top 10, iar Simona Halep este afectată.

Karolina Pliskova a câştigat duminică turneul de la Roma, competiţie dotată cu premii de 3.4 milioane de euro, şi în urma acestui succes jucătoarea cehă a urcat în ierarhia mondială. E acum pe locul doi, reuşind un salt de cinci poziţii. Astfel, a depăşit-o pe Halep, românca fiind acum pe trei, scrie Mediafax.

Apoi, Angelique Kerber a pierdut două poziţii, acum se află pe cinci, Petra Kvitova a coborât un loc, iar Elina Svitolina a pierdut trei trepte în clasament. Altfel Sloane Stephens, Ashleigh Barty şi Serena Williams au urcat câte o poziţie.

Top 10 WTA:

1. Naomi Osaka 6.486 puncte
2. Karolina Pliskova 5.685
3. Simona Halep 5.533
4. Kiki Bertens 5.405
5. Angelique Kerber 5.195
6. Petra Kvitova 5.055
7. Sloane Stephens 4.552
8. Ash Barty 4.430
9. Elina Svitolina 3.967
10. Serena Williams 3.521