vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Radu Mazăre urmează să ajungă luni seara, în România

Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, urmează fie adus, luni, în România, sub escorta Poliţiei, după ce autorităţile din Madagascar au admis solicitarea de extrădare din partea ţării noastre, potrivit Poliţiei Române.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că fostul primar al Constanţei va sosi pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris.

Potrivit procedurilor, după ce este adus în ţară, fostul primar trebuie încarcerat şi apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fostul primar al Constanţei a fost dat în urmărire internaţională după ce, pe 8 februarie 2019, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat definitiv la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Imediat, autorităţile române, prin Interpol, au emis un mandat de căutare a acestuia, iar pe 8 mai, Radu Mazăre a fost reţinut de autorităţile din Madagascar, el aflându-se cu iubita sa. Ulterior, el a fost arestat pentru 6 zile.

Politica