sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Zeci de ghivece cu cannabis în casa unui slătinean

O plantaţie de cannabis indoor ce cuprindea 59 de ghivece (cu 63 de plante) și o instalație completă pentru însămânțarea și creșterea plantelor, a fost descoperită de poliţiştii SCCO şi de procurorii DIICOT, în urma unei percheziţii desfăşurate la Slatina.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2018 şi până în prezent, un tânăr din Slatina ar fi comercializat aproape un kilogram de cannabis către diverse persoane tot din municipiu.

Patru persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.

Politica