Cântăreaţă de muzică populară, condamnată pentru ucidere din culpă

Cântăreaţă de muzică populară, condamnată pentru ucidere din culpă

Cântăreaţa de muzică populară Irina Birou a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. În 2016 aceasta a provocat un accident rutier în urma căruia un bărbat, de 83 ani, şi-a pierdut viaţa.

Curtea de Apel Craiova a respins toate apelurile în dosarul Irinei Birou, fiica unui poliţist, şi a menţinut sentinţa Judecătoriei Târgu-Jiu, instanţă care a condamnat-o la doi ani de închisoare cu suspendare. Decizia magistraţilor craioveni este definitivă.

„În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p respinge apelurile declarate de inculpata Birou Irina Maria şi partea responsabilă civilmente SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, ca nefondate. În baza art.275 alin.2 C.p.p obligă inculpata Birou Irina Maria şi partea responsabilă civilmente SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, la 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului. Definitivă”, este soluţia pe scurt a Curţii de Apel Craiova.

Conform deciziei Judecătoriei Târgu Jiu care se menţine, cântăreaţa are şi un termen de supraveghere de trei ani şi va trebui să presteze muncă în folosul comunităţii.

„În baza art.192 alin.1 şi 2 C.p., cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p, condamnă inculpata Birou Irina Maria, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art.91 C.penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: – să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; – să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; – să comunice schimbarea locului de muncă; – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b C.p., impune inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu referire la art. 404 alin. 2 Cod pr. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie ce se va executa în cadrul UAT Turburea, sau Liceului Tehnologic Turburea. În baza art. 96 Cod penal cu referire la art.404 alin. 2 Cod pr. pen., atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere”, au decis judecătorii din Târgu Jiu.

Asiguratorul, bun de plată

Instanţa a decis şi ca asiguratorul să plătească daune morale şi materiale în acest caz.

„Admite în parte, cererea părţilor civile Tătaru Aneta, Corlan Elena, Tătaru Petre, Dimir Nineta şi Tătaru Grigore. Obligă asigurătorul SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, la plata către părţile civile a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale. Obligă asigurătorul SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, la plata către partea civilă Tătaru Aneta a sumei de 60.000 lei cu titlu de daune morale. Obligă asigurătorul SC GROUPAMA ASIGURĂRI SA, la plata către fiecare din părţile civile Corlan Elena, Tătaru Petre, Dimir Nineta şi Tătaru Grigore a sumei de câte 40.000 lei cu titlu de daune morale”, este decizia Judecătoriei Târgu Jiu.

Accidentul pentru care Irina Birou a fost condamnată a avut loc în 2016, în localitatea gorjeană Moi. Tânăra a lovit cu maşina un bărbat de 83 ani care încerca să îşi îndepărteze animalele de pe marginea drumului. Bătrânul a decedat pe loc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.