vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Maşini cu număr românesc, ridicate în Italia de către poliţie

Pe 4 decembrie, a intrat în vigoare „Decretul cu privire la siguranţă”, în care sunt sunt introduse schimbări ale Codului Rutier Italian (articolul 93), prin care se limitează drastic circulaţia maşinilor înmatriculate în străinătate de către şoferii care au reşedinţa în Italia de cel puţin 60 de zile.

Concret, începând din 4 decembrie, românilor le este interzis să mai conducă autoturisme înmatriculate în România, dacă respectivii români au o rezidență care este mai mare de 60 de zile. În caz contrar, acestora le sunt confiscate mașinile sau vor fi amendați cu sute de euro, iar măsura este pusă în aplicare chiar în aceste zile.

De altfel, Ambasada României în Italia informează că se interzice „persoanelor care au rezidența în Italia de mai mult de șaizeci de zile să circule cu un vehicul înmatriculat în străinătate. Sunt exceptate de la această interdicție anumite cazuri de concesiune în leasing, închiriere sau în comodat”.

Policlinica Buna Vestire Craiova
În multe regiuni din Italia s-au înregistrat deja cazuri de maşini cu număr românesc confiscate, iar şoferii au primit amenzi de cel puţin 500 de euro (dacă plata se face pe loc). Potrivit poliţiei, au avut loc ample operaţiuni de control şi s-au depistat numeroase în regiunile Lazio, Emilia Romagna, Toscana, când maşinile cu număr românesc au fost confiscate.
 Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că guvernul ar trebui să ia imediat măsurile necesare față de autoritățile italiene pentru a opri confiscarea mașinilor deținute de români, afectați de noile prevederi ale Codului rutier italian.
Orban mai spune că Guvernul României a atins un nivel de nepăsare și incapacitate cronice, nefiind în stare să mai apere interesele românilor din străinătate sau măcar să fie la curent cu modul în care le sunt încălcate drepturi fundamentale, precum cel la proprietate sau liberă circulație.

Politica