sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Concurs pentru posturile ambulanţierilor din Corabia

Posturile angajaţilor Ambulanţei Corabia, plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile şi având interdicţia de a-şi exercita profesia, vor fi scoase la concurs, potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectura Olt.

Măsura a fost comunicată Prefecturii Olt, după ce prefectul Silviu Neacşu a solicitat conducerii Serviciului de Ambulanță Olt să ia toate măsurile care se impun pentru funcționarea la parametri normali a serviciilor medicale de urgență și transport din cadrul Substației de Ambulanță Corabia.
Totodată, a fost distribuit personal de specialitate din celelalte substații ale Serviciului de Ambulanță Olt, asigurându-se trei echipaje pe tură, iar personalul alocat transportului nemedicalizat a fost realocat pe ambulanțele de urgență, urmând ca transportul să fie preluat de un furnizor privat.

Politica