sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Românii așteaptă o minune! Trei alb-albaștri pot contribui la înfăptuirea ei!

Mitriță, Bancu și Cicâldău sunt în lotul lui Cosmin Contra pentru ultimul meci din Liga Națiunilor.

Naționala tricoloră a urcat pe locul 2 după victoria cu Lituania, însă pentru a încheia pe primul loc grupa are nevoie de o minune. Care sună astfel: să câștige în Muntenegru, iar Serbia să se încurce cu Lituania. Ambele improbabile, având în vedere că până acum românii nu au câștigat decât cu balticii, înregistrând trei remize în compania ex-iugoslavilor, fie ei sârbi ori muntenegreni. Aproape imposibil este, de asemenea, un pas greșit al plavilor contra Lituaniei, care nu a acumulat niciun punct în actual campanie, are doar 2 goluri marcate și o tolbă cu 12 primite.

În aceste condiții, realist vorbind, România poate spera doar la locul 2, pe care-l poate obține și în cazul unei remize astăzi seară, la Podgorica. Formatul Ligii Națiunilor este unul destul de alambicat, care are însă efecte și asupra preliminariilor Euro 2020. Însă notele definitorii sunt următoarele. Câștigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediției următoare, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară. Pe 2 decembrie 2018 are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. Cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019. Echipele clasate cel mai bine în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor (martie 2020).

Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manșă (gazda va fi trasă la sorți). Câștigătoarea se califică la Euro 2020.

Liga Națiunilor – etapa 6

Astăzi, ora 21:45

Muntenegru – România

Serbia – Lituania

Clasamentul grupei:

Serbia 5 3 2 0 7-3 11
ROMÂNIA 5 2 3 0 7-3 9
Muntenegru 5 2 1 2 7-5 7
Lituania 5 0 0 5 2-12 0

Politica