vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sarcină anunță că mută echipa la Severin

Nou-promovata ACS Șirineasa își va schimba denumirea în Energeticianul Târgu Jiu și vrea să joace, cel puțin în turul noului sezon, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin

Deși în ședința Consiliului Local Dr. Tr. Severin nu s-a dezbătut acest proiect, anunțul a fost făcut de controversatul om de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, cel care a preluat vara trecută echipa de fotbal a comunei vâlcene Șirineasa și a mutat-o la Petroșani. Același Sarcină susținea, în urmă cu o lună, o dată cu promovarea în eșalonul secund, că va schimba denumirea clubului în Jiul Petroșani. Fostul sponsor de la Pandurii Târgu Jiu s-a răzgândit între timp și dă vina pe autoritățile locale din Valea Jiului pentru întreruperea colaborării.

La Severin o să joace echipa, datorită faptului că este nocturnă. Antrenamentele le facem la Târgu Jiu, numai că deplasarea o facem la Severin, datorită faptului că este nocturnă acolo şi terenul este foarte foarte bun, iar la noi, la Târgu Jiu, nu-i gata stadionul. Vrem să jucăm în nocturnă. Primarul de la Severin este unul foarte gospodar. Stadionul este întreţinut foarte bine. La Petroşani trebuia să duc eu totul, jandarmi, pază, salvare şi multe altele. În plus, am investit foarte mult în reabilitarea stadionului din Petroșani. Am muncit cu 120 de oameni, timp de trei săptămâni, pentru a face curățenie. Pomii erau de 2-3 metri, în tribune. Măcar o strângere de mână puteau să ne dea autorităţile locale, nu voiam noi diplome sau altceva”, a spus Sarcină.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totuși, patronul nou-promovatei în Liga 2 merge la mai multe capete, fiindcă tot el recunoaște că se va deplasa în Valea Jiului, pentru a purta o nouă rundă de negocieri: Miercuri voi veni la Petroşani. Fac asta pentru oamenii de acolo. În fotbal se pot întâmpla multe”.

Cât despre programul echipei, Sarcină a precizat ca ACS Șirineasa, viitoare Energeticianul Târgu Jiu, se află în cantonament la Mogoșoaia: Denumirea echipei s-a schimbat în Energeticianul. Aşa rămâne, ca să nu dăm naştere la discuţii. Mi-aş dori ca la anul, pe timpul ăsta, să fiu în Liga1, dar ştim şi noi cine este Petrolul, U Cluj, Farul Constanţa sau Chindia. Echipa se află în cantonament, de vineri, la Mogoșoaia, timp de 2 săptămâni. Antrenor rămâne 100% Cristi Dulca. Din lotul vechi, vor rămâne foarte puțini jucători. O să creştem juniori. Ne gândim la locul 4, 5, 6…”

Prin interpuși, Sarcină controlează și divizionara secundă Luceafărul Oradea, pe care a vrut s-o mute vara aceasta la Reșița. Tranzancția nu s-a mai concretizat, după ce omul de afaceri gorjean a solicitat 300.000 de euro, ca să aducă echipa în Vala Domanului și s-o redenumească CSM Reșița.

Politica