vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Amendă de 60.000 lei pentru muncă la negru

Proprietarul unei spălătorii auto din Slatina a fost amendat, luni, după ce poliţiştii şi inspectorii de muncă au depistat trei persoane care lucrau la negru.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că în urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat, la una dintre firmele de profil, trei persoane care nu aveau încheiate contracte individuale de muncă.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 60.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/ 2003- Codul Muncii.
Ea a adăugat că, în cadrul aceleași acţiuni, s-a constatat faptul că două societăţi comerciale nu emiteau bonuri de casă clienților.
„În urma neregulilor constatate, politiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea sumei de 212 lei”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.

Politica