50 de români, ucişi de gripă. Numărul bolnavilor creşte, în Dolj

Home Oltenia Dolj 50 de români, ucişi de gripă. Numărul bolnavilor creşte, în Dolj
50 de români, ucişi de gripă. Numărul bolnavilor creşte, în Dolj

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 50, niciuna dintre victime nu este însă din judeţul Dolj.

Doljul se confruntă totuşi cu o creştere a cazurilor de gripă. În ultima săptămână au fost confirmate alte şase cazuri cu virus gripal de tip B, numărul celor care s-au îmbolnăvit de la debutul sezonului ajungând la 16. Conform datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică şi numărul doljenilor cu viroze respiratorii este în creştere.
„În săptămâna 7/2018,în judeţul Dolj s-au înregistrat 1751 cazuri de IACRS, 745 cazuri de pneumopatii acute şi 22 cazuri clinice de gripă, 21 în ambulator si unul internat. Dintre acestea, 6 cazuri  au  fost confirmate la examenul. de laborator cu virus gripal tip B. Numărul total al cazurilor de viroze respiratorii şi gripă înregistrat în această săptămână (2518) este crescut faţă de valoarea înregistrată în săptămâna anterioară (2169 cazuri), dar se încadrează în limitele sezonului. 
Rata incidenţei în populaţie a cazurilor de IACRS a fost de 251,08‰oo, a pneumopatiilor a fost de de 106,82‰oo iar a gripei de 3,15‰oo. Ponderea spitalizărilor din numărul total de cazuri a fost 12,43%. Deoarece morbiditatea înregistrată se află in intervalul  aşteptat  există dovada circulaţiei de virusuri gripale în populaţie, caracterizăm săptămâna prin activitate gripală sporadică”, arată DSP Dolj.

Referitor la vaccinul gripal, DSP Dolj comunică faprul că s-au primit în total 35.695 doze (prima tranşă 472 doze primite în 30.10.2017 şi a doua tranşă 35.223 doze în 06.12.2017) care s-au repartizat unităţilor vaccinatoare: spitale, UMS, centre aparţinând DGASP, MAI, MAPN, medici de familie, Serviciul Ambulanţă, la care se adaugă 800 doze de vaccin preluate la începutul lunii februarie de la DSP Bucureşti

Până în prezent, 35.875 doljeni au fost vaccinaţi, iar vaccinarea continuă.

DSP Dolj – Masuri de prevenire a bolilor respiratorii caracteristice sezonului rece

Sezonul rece favorizează aparitia unor boli intercurente, aşa numite boli de sezon, dar şi acutizarea unor boli cronice preexistente.

Bolile de sezon  includ guturaiul, virozele respiratorii, pneumopatiile, gripa şi alte

afecţiuni acute din sfera ORL. Ele pot suverni în orice anotimp, dar incidenta lor este crescuta în acest sezon tocmai din cauza aerului rece care favorizează scaderea imunitatii locale şi generale a organismului şi creşterea circulaţia germenilor.

Măsurile preventive adresate populaţiei presupun:

1. Măsuri nespecifice, generale:

Cel mai eficient mijloc de prevenţie rămâne igiena personală, precum spălarea mâinilor cu apă şi săpun din abundenţă.

Alte recomandari :

–         izolarea la domiciliu sau spital a persoanelor bolnave

–         evitarea colectivităţilor- serviciu, gradiniţă, şcoala, spaţii închise, supraaglomerate

–         folosirea batistei  sau şerveţelului de unică folosinţă în cazul strănutului sau tusei,

–         spălatul mainilor cu apă caldă și săpun după strănutat sau tuse

–         vestimentaţie adecvată temperaturii de afară (căciuli, mănuși)

–         evitarea vizitelor la persoanele bolnave

–         aerisirea încaperilor la domiciliu sau la locul de muncă

–         alimentaţie sănătoasă cu multe fructe și legume cu aport crescut de vitamine

–         mișcare fizică în aer liber, efortul fizic tonificând organismul

–         evitarea oboselii fizice și psihice prelungite

–         evitarea fumatului activ sau pasiv şi a consumului de alcool

–         evitarea expuneri prelungite a mâinilor și picioarelor la temperaturi scăzute,pentru prevenirea degerăturilor (în acest caz, trebuie evitată automedicaţia fiind recomandată consultarea unui medic).

2. Masuri specifice:

Vaccinarea antigripală este cea mai importantă metodă de prevenire a infecţiei și în special a complicaţiilor datorate infecţiei gripale.

Vaccinarea este importantă în special pentru persoanele cu risc de complicaţii datorate gripei și pentru persoanele care îngrijesc aceste persoane,care beneficiază de vaccine gratuit prin cabinetele medicilor de familie .

·        Persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane;

·        Gravide;

·        Medici, cadre sanitarie medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire(copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii.

·        Persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor la risc înalt;

·        Toate pesoanele cu vârsta egală sau peste 65 de ani.

În afara acestor grupe de risc, care beneficiază de vaccin gratuit,vaccinarea antigripală este utilă şi pentru celelalte persoane,care pot procura vaccinul din farmacii la preţuri accesibile.

 

3. Măsuri  în  unitatile sanitare cu paturi:

–        Instruirea personalului medico-sanitar si auxiliar privind masurile ce se impun pentru prevenirea transmiterii infectiilor respiratorii acute

–        Organizarea si instituirea triajului zilnic al personalului medico-sanitar si auxiliar din unitate, cu evitarea contactului cu pacientii a lucratorilor sanitari cu afectiuni acute, clinic manifeste ale cailor respiratorii sau purtarea de masti

–        Raportarea la DSP a eventualelor episoade (>3 cazuri) de imbolnaviri prin afectiuni acute de cai respiratorii, survenite simultan sau intr-o perioada scurta de timp, in sectiile de spitalizare

–        Limitarea accesului vizitatorilor in unitatile sanitare, in special in sectiile cu risc si purtarea obligatorie a mastii