Dolj, Oltenia, Special

„Dance to express not to impress”- flashmob în Centrul Craiovei

flashmob

Asociația “Dance Beat” organizează în data de 5 septembrie 2017 un flashmob (dans stradal) în Piața Frații Buzești, din Craiova. Sub sloganul „Dance to express not to impress”, evenimentul este programat între orele 19:00-20:00. Acest flashmob are drept scop conștientizarea populației cu privire la importanța unității, nondiscriminării, egalității de șanse, culturii, dar și beneficiilor aduse sănătății prin practicarea dansului precum și încurajarea tinerilor în plin proces de afirmare.

În cadrul acestui eveniment, voluntarii asociației vor împărții broșuri și pliante ce vor conține informații privind efectele negative ale discriminării, cât și metodele de combatere a acesteia, încurajarea volutariatului în rândul tinerilor.

Flashmob-ul este, mai presus de toate, un instrument social! De participare, implicare, luare de atitudine.Tinerii care vor participa la flashmob își vor dezvolta spiritul de echipă, spontaneitatea, capacitățile de planificare. Mai presus de toate, ne dorim conștientizare la nivel de comunitate asupra unui anumit aspect și anume: importanța dansului în viața tinerilor și a comunității. Prin organizarea acestei acțiuni, dorim să atragem alături de tinerii dansatori și trecătorii de pe stradă, indiferent de vârstă, deoarece prin intermediul culturii sunt sparte stereotipurile de comportament, dispare discriminarea de rasă, etnie, vârstă, sex, în aer plutind doar muzică, fericire, armonie”, a spus Ana-Maria Trașcă, vicepreședinte Asociația „Dance Beat”.

Asociația “Dance Beat” organizează în perioada 07.08.2017-23.09.2017 proiectul “Dance Camp”, proiect finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, ce are ca scop “Stimularea participării civice a tinerilor din Dolj, Gorj și Mehedinți prin dans”.

Obiectivele proiectului:

1. Până la data de 23 Septembrie, 1500 de tineri pasionaţi de dans din județele Dolj, Gorj și Mehedinți să fie informaţi despre proiect prin intermediul unei campanii de informare;

2. Până la data de 23 Septembrie cel puţin 50 de tineri să aplice pentru a participa la work-shopul „Dance Camp”;

3. Până la data de 23 Septembrie 50 de tineri să realizeze cinci campanii sociale ce propun participarea civică pe care le vor prezenta în locația stabilită;

  1. Până la data de 23 Septembrie să diseminăm cele cinci campanii sociale, în mediul online.

Prin proiectul „Dance Camp” se dorește stimularea participării tinerilor la viața societății,dezvoltarea de activități specifice voluntariatului, educației civice și  implicării sociale; susținerea accesului la cultură, a diversității în cultură și a activităților vocaționale pentru tineri.

Preconizăm că la evenimentul stradal vor fi aproximativ 1500 de participanți/ beneficiari indirecți.

Previous ArticleNext Article
Comentarii
Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Optimization WordPress Plugins & Solutions by W3 EDGE