vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Recomandări ale polițiștilor pentru o adolescență frumoasă, în siguranță

img_2683Polițiștii acordă o atenție deosebită adolescenților, întrucât modificările care apar în comportamentul lor îi pot face vulnerabili în fața celor care comit fapte antisociale sau îi pot determina să comită delincvențe.
Adolescenţa este vârsta experienţelor hotărâtoare, trăite de tineri pentru prima oară în viaţă.
Adolescentul are o imaginaţie bogată, „visează cu ochii deschişi“, crescându-i totodată puterea de judecată. În această perioadă, tânărul dezvoltă interese şi abilităţi deosebite, fără însă a avea tenacitatea şi capacitatea de a finaliza inițiativele.
Tinerii sunt sensibili, se pot simţi lezaţi când se manifestă atitudini ostile faţă de ei şi sunt dispuşi să participe la orice acţiune care le-ar permite să-şi etaleze calitățile.
Pentru a fi feriți de probleme, polițiștii le recomandă tinerilor:

  • fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii – evitaţi compania persoanelor violente, delincvente şi conflictuale.
  • analizaţi riscurile la care vă expuneţi, înainte de a da curs îndemnurilor unor persoane care nu vă vor întotdeauna binele.
  • învăţaţi să spuneţi „nu” atunci când consideraţi că este cazul – trebuie să aveţi tăria să vă susţineţi părerile.
  • respingeţi propunerile de a participa la anumite „distracţii”: consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale şi fizice.
  • nu încercaţi să rezolvaţi un conflict prin violenţă – apelaţi la sprijinul celor care vă pot ajuta: părinţi, profesori, poliţişti.
  • pe rețelele de socializare, împrieteniți-vă doar cu persoane pe care le cunoașteți, iar dacă vă simțiți în pericol, cereți sprijinul apropiaților

Politica