luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Israel s-a calificat în finala Eurovision 2024, în ciuda protestelor din stradă

În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Ţările de Jos, Norvegia, Grecia, Estonia, Elveţia, Georgia, Armenia, transmite News.ro.

Eden Golan a cântat „Hurricane”, alături de dansatori, în faţa unui fundal cu lumini albastre şi albe.

În ciuda protestelor care au întâmpinat sosirea Israelului în Suedia în această săptămână, Eden Golan a primit o reacţie corectă pe Malmö Arena. Conform transmisiei audio oficiale, au existat huiduieli în surdină când şi-a terminat prestaţia, dar acestea au fost înecate de aplauze. Ea a mulţumit spectatorilor, în timp ce a părăsit în grabă scena.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Performanţă uimitoare Eden! După toate repetiţiile şi în faţa tuturor strigătelor antisemite din sală, ai cântat despre durerea noastră şi ai cântat în Europa muzica care s-a oprit pentru noi în 7 octombrie. Chiar şi la Eurovision, nu există nimeni care să poată învinge Israelul”, a scris pe X ministrul israelian al Culturii, Miki Zohar.

Cea de-a doua semifinală s-a deschis cu gazdele Malin Åckerman şi Petra Mede, care au cântat o parodie a melodiei câştigătoare de anul trecut, „Euphoria”, de Loreen. Cei mai mulţi fani din Arena au fost din Marea Britanie.

Tema din acest an este „United by Music” şi este pentru a şaptea oară când Suedia organizează acest concurs, după ce anul trecut a câştigat Loreen.

Marţi, Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croaţia, Irlanda şi Luxemburg s-au calificat în finala de sâmbătă a Eurovision.

În comparaţie cu prima semifinală, artiştii din a doua semifinală s-au bazat mai mult pe muzica tradiţională din ţările lor de origine. Spectatorii au văzut câteva instrumente necunoscute pe scenă. Estonienii de la Puuluup au cântat la o liră tradiţională cu arcuş numită Talharpas, în timp ce norvegienii de la Gåte au cântat la Nyckelharpa – un alt instrument cu arcuş, construit şi cântat iniţial de fermieri în secolul al XVII-lea. Alţi artişti, în special din Armenia şi Italia, au combinat folclorul ţării lor cu sub-basul modern şi ritmurile latine.

În timpul votului, pe scenă au cântat Helena Paparizou, câştigătoarea din 2005, cu piesa „My Number One”, Charlotte Perelli, care a cântat „Take Me To Your Heaven”, câştigătoarea Eurovision 1999, dar şi Sertab Erener din Turcia, cu „Everyway That I Can”.

Înainte de anunţul final, Petra Mede şi Malin Åckerman au amintit publicului de faptul că Suedia are şapte victorii în total. „Această competiţie ne-a dat ideea”, a cântat Petra Mede, „să arătăm că suntem mai mult decât depresie şi Ikea”. Dar melodia dedicată Suediei, „care iubeşte prea mult Eurovision”, a fost întreruptă de cel care aproape a detronat-o pe suedeza Loreen la concursul de anul trecut: finlandezul Käärijä, care a reluat piesa lui tehno „Cha Cha Cha Cha”.

Joi seară, privirile au fost aţintite pe Elveţia. Demonstrând că pregătirea pentru operă este foarte importantă, cântăreţul elveţian Nemo a arătat un falsetto uimitor în piesa „The Code”. Piesa detaliază experienţa de a se împăca cu identitatea non-binară, o luptă care este adusă la viaţă în mod dramatic cu ajutorul unei coregrafii simple, dar eficiente.

Franţa a mers pe a capella. Slimane este o vedetă uriaşă în Franţa, înregistrând peste 2 milioane de albume vândute de când a câştigat The Voice, în urmă cu opt ani. El îşi foloseşte această experienţă în această seară, cântând refrenul culminant al „chant de la torche”, „Mon Amour”.

Armenia a dat o petrecere. Armenia a prezentat o piesă folk contagioasă şi optimistă numită „Jako”. Piesa este interpretată de Ladaniva, care a vândut recent sala de concerte Bataclan din Paris şi care a luminat scena cu o energie festivă.

Un imn al plictiselii, aşa poate fi numit cântecul din Italia „La Noia”, dar este orice, numai plictisitor nu. Angelina Mango aduce cu cântecul ei o combinaţie de sunete latineşti de cumbia şi reggaeton.

Finlandezul Joost Klein a oferit cu „Europapa, Europapa” un imn techno ciudat despre călătoria în Europa („din fericire, nu ai nevoie de viză”) şi despre cum să te bucuri de oraşele sale (cu excepţia Parisului, care este prea scump).

Aproximativ 100.000 de vizitatori s-au adunat în oraşul Malmo pentru festivalul anual care are loc pe fondul protestelor şi boicoturilor legate de campania militară israeliană din Gaza, declanşată de atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului.

Fanii Eurovision îmbrăcaţi în ţinute ciudate, paiete şi în culorile naţionale au sosit la eveniment, în timp ce aproximativ o sută de protestatari au scandat „Boicotaţi Israelul” şi „Ruşine să vă fie ruşine” în faţa sălii, înainte de a fi îndepărtaţi de poliţie.

Activista pentru climă Greta Thunberg s-a alăturat în cursul zilei celor peste 10.000 de manifestanţi pro-palestinieni din centrul oraşului Malmo, care se opun participării Israelului la concursul muzical.

Cotele de pariuri prezic că participarea Croaţiei, Baby Lasagna interpretând piesa „Rim Tim Tagi Dim”, va câştiga concursul Eurovision din acest an. Cotele de la 16 case de pariuri, mediate de Eurovisionworld.com, dau Croaţiei 44% şanse de câştig. Elveţianul Nemo, care cântă „The Code”, este al doilea favorit, cu 17% şanse.

Foto: X/ Miki Zohar

spot_img
spot_img

Politica