Filmul explorează perspectiva copiilor asupra lumii, orașului, casei, școlii, profesorilor și oamenilor în general
Documentarul „Guvernul Copiilor 2”, regizat de Ioana Mischie din Gorj, reprezintă o respirație proaspătă într-o societate tot mai divizată și individualistă, în care inimile oamenilor par să fie tot mai îndepărtate. Interviurile cu cei 19 copii constituie o sursă imensă de energie și speranță, aducând cu sine ideea că viitorul este promițător, conform Pandurul.
Filmul explorează perspectiva copiilor asupra lumii, orașului, casei, școlii, profesorilor și oamenilor în general. De asemenea, prezintă cum ar putea arăta guvernarea dacă copiii ar fi cei care conduc. Cu imaginația lor bogată, copiii demonstrează că generațiile viitoare sunt empate, aspirând la o conexiune mai profundă cu natura și la un mediu înconjurător mai bun. Ioana Mischie este deja recunoscută în domeniul artistic, iar acest film reprezintă un dar pe care ni-l face.
Guvernul Copiilor (en. Government of Children 2) nu este un doar un film prin care artiștii și-au demonstrat creativitatea și cunoștințele tehnice, ci și un leac pentru deznădejde.
Echipa proiectului Government of Children reunește un grup transdisciplinar de gânditori vizionari, cineaști, tehnicieni, artiști, eticieni și educatori. Au intervievat zeci de copii, cărora le-au pus întrebări serioase despre cum ar arăta un guvern al lor. Au fost aleși 19 copii și răspunsurile lor despre lume.
Așa au ajuns să existe ministerul respectului, dansului sau umanității. Propunerile copiilor pentru oameni mari sunt pe de o parte extrem de curajoase, dar racordate la realitatea dură a lumii în care trăim.
Un copil propune să fie construite centre de reabilitare, pentru ca mamele să nu-și mai lase copiii. Să iubească. Altul propune ”Ziua împăcării” și o armonie cu natura.
Cei 19 puști sunt reprezentativi pentru o categorie, sunt diverși, imaginativi, curajoși și iubitori de lume. Toți copiii intervievați se raportau foarte des la natură și veneau cu soluții de protejare a acesteia.
Iar când au fost întrebați cum ar trebui să arate clasa lor, copiii aveau niște opinii bine definite: ”Nu poți să pui un copil într-o clasa fără nicio culoare și sa te aștepți ca acel copil sa fie entuziasmat”.
