Preotul Florin Munteanu a detaliat pe larg și pe înțelesul tuturor cât de importantă este această sărbătoare pentru creştini şi care este originea sa
În preajma sărbătorii Pascale, cu o săptămână înainte, creștinii ortodocși privesc cu înălțime și sfințenie către sărbătoarea Floriilor, cunoscută și sub numele de Intrarea Domnului în Ierusalim. Această zi luminoasă, plină de semnificație religioasă, este marcată anul acesta pe data de 28 aprilie.
În fiecare an, Duminica Floriilor aduce în sufletele credincioșilor amintirea solemnă a intrări Mântuitorului în Ierusalim, călare pe un asin, întâmpinat cu flori și ramuri de măslin și finic de o mare mulțime de oameni, care l-au aclamat ca pe un adevărat împărat, rostind cuvintele pline de venerație: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.
Preotul Florin Munteanu a conturat o imagine de ansamblu a acestei sărbători, pentru Jurnalul Olteniei, și a detaliat pe larg și pe înțelesul tuturor cât de importantă este această sărbătoare pentru creştini şi care este originea sa.
„Hristos trebuia să împlinească în propria persoană toate profeţiile referitoare la viaţa Sa pământească”
„Cu toţii ar trebui să cunoaştem că Sărbătoarea Floriilor face parte din ciclul celor 12 Praznice Împărăteşti instituite de Sfânta Biserică în cinstea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ca încadrare în timp liturgic ea se află situată la sfârşitul Postului Mare de 40 de zile şi precede Săptămâna Patimilor, săptămână cu post mai intens şi slujbe care invită la meditaţie duhovnicească şi introspecţie spre Patima asumată de Hristos de bunăvoie spre împăcarea omenirii cu Dumnezeu.
Rezumând episodul Intrării Domnului în Ierusalim în câteva idei, să ne amintim că Hristos fiind Dumnezeu, trebuia să împlinească în propria persoană toate profeţiile referitoare la viaţa Sa pământească. Şi acum, cu ocazia acestui eveniment, Hristos le plineşte pe toate. Proorocul Zaharia amintea că Hristos va intra călare pe mânzul asinei iar Hristos a intrat călare (cf. Zaharia 9,9), împlinind profeţia. David, împăratul şi proorocul a profeţit că Hristos va fi primit în Osanalele pruncilor sugari şi a copiilor (cf. Psalmul 117), şi aşa s-a întâmplat.
Mai înainte de Sfintele Sale Patimi, Hristos a intrat în Ierusalim călare pe mânzul asinei, cu haine aşternute de copii pe cale şi de mulţimea care-L aclama, cu toţii având în mâini ramuri de finic. Acest eveniment triumfal este unicul de acest fel din viaţa Mântuitorului. Doar acum Hristos intră ca un împărat, dar ca Unul smerit care alege în locul calului imperial, asinul omului de rând, precum îl alesese când a fugit, Prunc fiind, în Egipt, spre a Se feri de furia ucigaşă a lui Irod. Deşi copiii şi mulţimile îl aclamau ca pe un împărat, căpeteniile religioase ale timpului, nu puteau suporta acest lucru şi vociferau în zadar, căci, potrivit cuvintelor Domnului, „dăcă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga”.
Acest eveniment ascunde în sine o perspectivă mesianică, face trimitere spre intrarea lui Hristos în vieţile noastre, în sufletele noastre spre a Se uni cu noi şi spre a ne uni pe noi cu Dumnezeu-Tatăl în Duhul Sfânt. Din păcate atunci, ca și acum, se pare că n-a înţeles nimeni acest gest a lui Hristos, căci dacă ar fi înţeles, nici Iuda nu L-ar fi trădat, nici căpeteniile religioase nu L-ar fi osândit dimpreună cu autoritatea politică şi nici aceleaşi mulţimi n-ar fi strigat mai târziu: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”. Mai trebuie precizat că Intrarea Domnului în Ierusalim a coincis cu ziua în care se alegeau mieii pentru jertfa de Paşti, El Însuşi fiind, conform profeţiilor, Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii.
Coborând pe firul timpului, acest Praznic de origine ierusalimiteană a început să se sărbătorească cu fast prin secolul al IV-lea. Despre el amintesc Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie al Milanului, Sfântului Epifanie al Salaminei Ciprului precum şi pelerina Egeria în Jurnalul ei de călătorii. În Imperiul Bizantin şi la curţile domneşti din Ţara Românească, domnii cu suita lor participau cu mare solemnitate la acest Praznic, purtând ca la Paşti, făclii în mâinile lor”, ne-a povestit preotul.
Cum ar trebui oamenii să sărbătorească această zi
Sensul profund al sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim trebuie să fie înțeles pentru a o sărbători cu adevărat. Intrarea lui Hristos simbolizează prezența Sa în inimile noastre, iar mânzul asinei reprezintă poporul credincios. Întâmpinarea Domnului ne îndeamnă să fim pregătiți pentru Patimile Sale prin eforturi spirituale mai intense. Ramurile purtate de mulțime simbolizează biruința Vieții asupra morții și virtuțile pe care ar trebui să le cultivăm pentru a-L primi pe Hristos în sufletele noastre. Cântarea pruncilor ne îndeamnă să Îi aducem permanent laudă lui Dumnezeu. Intrigile căpeteniilor religioase reprezintă ispitele și gândurile necurate pe care trebuie să le respingem
„În primul rând, pentru a putea sărbători cum se cuvine această sfântă zi, se cade să-i înţelegem sensul duhovnicesc şi teologic. Astfel, trebuie să ştim ce sens au toate acele „detalii” descrise de Sfinţii Evanghelişti. Intrarea lui Hristos în Ierusalim înseamnă intrarea Lui în inimile şi sufletele noastre. Mânzul asinei ne reprezintă pe noi, poporul care ne tragem din păgâni şi care am fost legaţi de ucenicii Domnului prin lanţul Evangheliei. Întâmpinarea Domnului de către mulţimi înseamnă că noi ar trebui să întâmpinăm Patimile din Săptămâna Mare cu mai multe nevoinţe duhovniceşti.
Ramurile purtate în mâini de prunci şi de mulţime duc cu mintea la biruinţa Vieţii-Hristos asupra morţii. Aceste ramuri mai reprezintă virtuţile cu care noi ar trebui să ne împodobim sufletele spre a-L primi pe Hristos. Cântarea pruncilor ne îndeamnă spre a-I aduce mereu doxologie sau cântare de laudă lui Dumnezeu, Creatorul şi Făcătorul nostru. Intrigile căpeteniilor religioase reprezintă de fapt gândurile necurate strecurate în mintea nostră de necuraţii diavoli. Dacă vom înţelege toate aceste „detalii” scripturistice, vom putea cinsti cum se cuvine nu doar acest praznic, ci toate Pranznicele bisericeşti. Le vom actualiza permanent în viaţa noastră azi şi acum, pentru că aceste adverbe de timp sunt veşnice în Dumnezeu, El este veşnic şi la fel „ieri, astăzi şi în veci”, subliniază acesta.
