sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ciolacu: Copiii României „au rupt scena” la concursul NASA. Vom găsi o soluţie să îi recompensăm

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional „National Space Society – NASA Space Settlement Contest”, el afirmând că aceştia „au rupt scena” prin cele 50 de premii câştigate şi a promis că în zilele următoare autorităţile centrale vor găsi o soluţie pentru recompensarea acestora, transmite Agerpres.

Şeful Guvernului a participat, miercuri seară, la Gala ‘Nu exista nu se poate!’, organizată la Palatul Parlamentului.

„Cred că puţină lume ştie că este vorba de zeci de copii care au participat, alături de elevi din 28 de state, cu 5.200 de proiecte, şi copiii noştri, ai României, cum se spune, au rupt scena. Respectiv, au câştigat peste 50 de premii, dintre care şi premiul cel mare, şase premii întâi. Deci, o performanţă care ne arată că se poate”, a declarat Marcel Ciolacu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din datele prezentate, în cadrul Galei, de realizatorul tv Andreea Marin, gazda principală a evenimentului, reiese că la competiţia girată de NASA, la nivel mondial, au participat 29.000 de elevi din 28 de ţări ale lumii, iar România a luat 50 de premii din 125 obţinute la nivel mondial, prin participanţii săi, tineri elevi aflaţi între clasele a VII-a şi a XII-a, de la mai multe unităţi de învăţământ din Bucureşti şi din ţară.

La finalul momentului premierii, unul dintre profesorii care i-au însoţit pe elevii prezenţi la gală a punctat în intervenţia sa că Ministerul Educaţiei nu a fost interesat de găsirea unor formule pentru a premia performanţele obţinute de copiii români la concursul organizat de sub egida NASA.

„Mulţumesc pentru această băgare în seamă a acestui concurs, pentru că Ministerul Învăţământului nu-l bagă în seamă, nu avem niciun fel de finanţare, niciun fel de sprijin. Muncim cum putem, ne facem treaba cum putem, dar suntem premiaţi fără premii, de fapt. Mulţumim”, a declarat Mihaela Chiriţă, profesor la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”.

Faţă de cele arătate de cadrul didactic, premierul Ciolacu a promis că, în zilele următoare, se va găsi o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme.

„Însemnă că şi de această dată Andreea a reuşit şi m-a chemat ca să rezolv această problemă. (…) Sunt ferm convins că lucrurile administrative şi viziunile, de obicei diferite şi nevoile diferite ale lumii reale şi ale miniştrilor sau unui guvern nu întotdeauna coincid, dar sunt ferm convins că zilele următoare vom remedia acest lucru. Totuşi, această seară este seara dumneavoastră. Nova, nu? De obicei, aceste stele explodează, la fel ca şi voi, şi după ce explodează, rămân mai strălucitoare, să spun aşa, faţă de alte stele care explodează şi creează găuri negre. Voi sunteţi partea binelui. Felicitări încă o dată „, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Politica