marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A fost inaugurată noua clădire de spital din Drăgoești!

Luni, 15 aprilie, la Spitalul de Psihiatrie din Drăgoești, a fost inaugurată noua clădire de spital, pe care Consiliul Județean Vâlcea a construit-o cu fonduri din bugetul județului.

„În clădirea cu două etaje, în care sunt amenajate 12 saloane (cu câte 2 paturi și grup sanitar propriu), 2 izolatoare, sală de tratamente, cabinete medicale, sală de mese, lift și vestiare pentru personal, s-au investit 1,25 milioane euro.

Imobilul nou-construit oferă pacienților condiții de cazare superioare și este dotat cu sisteme de supraveghere video în saloane şi de detecţie la incendiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sunt bucuros că reușim să finalizăm încă o investiție care să vină în sprijinul cadrelor medicale și care să îmbunătățească actul medical și condițiile din spitalele vâlcene.

Am făcut pași importanți pentru modernizarea infrastructurii de sănătate, investind în ultimii ani peste 80 de milioane euro, în reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală a celor trei spitale aflate în coordonare.

Astăzi, am inaugurat, la Drăgoești, acest imobil. În scurt timp, vom inaugura prima clădire de spital construită, în Râmnicu Vâlcea, după Revoluție și vom demara lucrările pentru noi corpuri de clădire la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și la cel din Mihăești.

Facem tot ce ține de noi, cu bună-credință, pentru ca întreg sistemul sanitar județean să devină unul modern şi performant” – a anunțat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Andi Niculescu

Politica