miercuri, mai 1, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Corneliu Șerban Popa, sărbătorit la Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Muzeul Cărții și Exilului Românesc îl sărbătorește luni, 15 aprilie 2024,  pe artistul plastic Corneliu Șerban Popa, născut la data de 15 aprilie 1946, la București.

Corneliu Șerban Popa a donat Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, în anul 2018, o impresionantă colecție personală, alcătuită din sculpturi în sticlă, tablouri și icoane, realizate de artist de-a lungul timpului, înscrisuri și piese de mobilier, în scopul alăturării colecțiilor ce aveau să constituie patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

Conștient de rolul și semnificația unui Muzeu dedicat Exilului Românesc, Corneliu Șerban Popa îi dăruia la momentul donației „o mărturisire”:

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Am considerat totdeauna că există loc pentru mai bine,

Am fost un răzvrătit – dar nu am îndrăgit violența

Am fost un „solitar”, dar mereu între oameni

Nu m-am lăsat înregimentat, dar

Mi-am iubit țara și poporul

Am plecat departe ca să pot să fac totul pentru ea

Cu adevarat am iubit-o credincios

Și

Acum îi dăruiesc o „marturisire”:

Tot ce am adunat se va găsi la

Muzeul Exilului de la Craiova

Veniți dragi români de pretutindeni

Să vedeți că se poate… și atunci…

Dar mai ales acum!

Cel mai sărac om este egoistul

El nu este capabil să fie sieși suficient.”

Colecția „Corneliu Șerban Popa”, disponibilă la Muzeul Cărții și Exilului Românesc, dă formă unui valoros și expresiv fond documentar și de artă. Donația conține numeroase sculpturi în sticlă, statui, tablouri și icoane create de artist de-a lungul timpului. Amintim aici două exponate din sticlă, Omul modular, realizat din geam stratificat lipit la rece, și Omul de sticlă, realizat la Montréal, în Canada, între 1984 și 1987, din geam stratificat lipit la rece și prelucrat cu jet de nisip, statuia Eminescu din lemn, precum și sculptura din sticlă denumită Femeia. De asemenea, donația artistului  cuprinde și volume care reprezintă fondul de carte, albume cu fotografii, afișe și programe de expoziții. Fondul este completat de dosare cu documente și schițe și câteva obiecte de mobilier, care întregesc lucrările de artă donate. Astfel, colecția lui Corneliu Șerban Popa se înscrie în direcția unei autentice fresce documentare în ceea ce privește viața artistică din exilul românesc.

Reputatul artist plastic Corneliu Șerban Popa a absolvit Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” în anul 1965 și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative – Secția de Ceramică-Sticlă-Metal cu distincția „Magna cum Laude” în 1971.

De-a lungul timpului, Corneliu Șerban Popa și-a perfectat polivalența artistică, dezvoltând tehnici și folosind materiale diverse, dar și implicându-se în proiecte inovative prin prisma tematicii lor. De la colaborarea inedită cu specialiști în inginerie electronică pentru realizarea expoziției experimentale „Ambiental 1: spațiu-sunet-timp-lumină”, parteneriatul cu Egidio Constantini Murano, dezvoltarea de piese de mobilier din sticlă și vitralii, conceperea și realizarea de trofee, până la munca de creație în ceea ce privește imprimeurile pe materiale textile și munca de benevolat în proiecte comunitare cu caracter socio-pedagogic și cultural în Montréal, Corneliu Șerban Popa s-a remarcat nu de puține ori în postura de promotor al noului în tot ceea ce ține de domeniul artelor frumoase.

Rezident canadian din 1984, Corneliu Șerban Popa s-a dedicat, în egală măsură, activității profesionale, luând parte la numeroase întruniri culturale și evenimente științifice: Maison des Arts Rive Sud – St. Lambert (cursuri de artă în diferite tehnici); Les Ateliers Faubourg des Arts, Mont St.-Hilaire (cursuri cu diferite tehnici în arta sticlei); Centrul Cultural Român – Montréal (realizarea pentru CEIC a unui program de formare profesională).

Artistul plastic a realizat o serie de lucrări speciale, acesta concepând și realizând Coroana de sticlă pentru Casa Regală a României și, totodată, dezvoltând proiecte și machete pentru monumente naționale (Monumentul Eliberării Poporului Român; Monumentul Poetului Național Mihai Eminescu; Proiect și machetă pentru Centrul Spațial Canadian; Proiect și machetă Univers Gordia).

Tehnicile complexe folosite în creațiile artistice pe bază de lemn, plastic, ceramică, sticlă sau piatră i-au adus recunoaștere internațională, atât ca sculptor, cât și ca teoretician inovator.

Politica