joi, mai 9, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Copil de 2 ani, mort după ce a băut o substanță toxică crezând că este lapte

Un copil de numai doi ani, din județul Dolj, a murit după ce a băut o substanță toxică, crezând că este lapte.

S-a întâmplat în Poiana Mare. Micuțul se afla la stâna familiei împreuna cu mama lui. A găsit, într-o anexă gospodărească, o sticlă ce conținea un lichid alb. Ar fi crezut că este lapte și a băut. În sticlă se afla însă o substanță toxică, folosită, potrivit primelor informații, la curățarea lânii oilor. Mama lui l-a găsit inconștient.

“În cursul zilei de 25 martie a.c., ora 17.53, polițiștii Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au fost sesizați de o femeie, din comuna Poiana Mare, cu privire la faptul că un minor ar fi băut o substanță toxică și nu mai respiră.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat faptul că, minorul în vârstă de 2 ani, în timp ce se afla la o stână de ovine, din extravilanul comunei, ar fi băut o substanță toxică ce se afla depozitată într-o anexă gospodărească, acesta pierzându-și cunoștința.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, minorului fiindu-i acordat primul ajutor, însă, din nefericire, acesta a decedat”, potrivit IPJ Dolj.

Polițiștii fac în continuare cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Politica