sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Salariile bugetarilor, ”3 în 1”: venitul fix, sporuri și un bonus de performanță

Salariul unui bugetar ar putea să oscileze de la o lună la alta, în funcție de cât de performant este la locul de muncă.

În noua lege a salarizării, bugetarii vor avea un salariu fix căruia i se adaugă sporuri și o parte variabilă, în funcție de performanță, scrie stiripesurse.ro

„La fiecare venit al unui angajat din sistemul public vom avea salariu brut de încadrare, vom avea sporurile pe care le obține datorită locului unde își desfășoară munca (ca și acum), fiindcă acele sporuri sunt date de condițiile unde își desfășoară locul de muncă, adică dacă avem un medic, urgentist sau ATI, sporul provine de la faptul că acelea sunt condițiile de muncă pe care le are. Ei bine, sporurile reprezintă o altă componentă, dar care trebuie să se încadreze în maximum 20% pe ordonator de credite. Vom mai avea această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criterii le vor primi. Aceste criterii vor fi stabilite prin lege la nivel general și apoi de fiecare ordonator de credit”, a explicat, la Antena 3, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica