miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Incendiu la o casă din Olt. Proprietarul a fost găsit carbonizat

Un bărbat de 83 de ani din comuna Fălcoiu, a murit, noaptea trecută, din cauza unui incendiu care a izbucnit în locuința sa. La fața locului au intervenit pompierii olteni pentru a stinge flăcările.

„Evenimentul a avut loc în comuna Fălcoiu, iar pentru gestionarea acestuia au fost alocate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului Caracal și Gărzii Osica de Sus. La sosirea primelor echipaje, casa ardea generalizat. După asigurarea accesului în locuință, pompierii l-au găsit pe proprietar decedat, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră, casa, cu suprafața de aproximativ 50 de metri pătrați, fiind afectată în proporție de 80 la sută.

Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente, sfătuim cetățenii să țină cont de următoarele recomandări:

Policlinica Buna Vestire Craiova

-asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

-nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;

-amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

-nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;

-stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;

-nu adormiţi cu lumânările aprinse”, potrivit ISU Olt.

Cauza de izbucnire a incendiului a fost o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.

Politica