duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Șapte foști fotbaliști ai Universității Craiova devin cetățeni de onoare ai Băniei

Craiova poate avea șapte noi cetățeni de onoare ai orașului. De această dată este vorba despre foști fotbaliști. U Craiova 1948 Club Sportiv SA solicită Primăriei conferirea titlului de „Cetățean de Onoare” al Municipiului pentru Florin Oprea, Victor Niculescu, Ion Velea, Alexandru Boc, Dragu Bădin, Ion Niţă și Marius Purcaru.

Clubul din Bănie consideră că cei șapte foști fotbaliști ai Universității Craiova merită să fie cetățeni de onoare ai orașului, ținând cont de faptul că au contribuit la performanțele municipiului, pe plan sportiv. Decizia va fi luată de consilierii locali, în ședința ordinară de joi. Acordarea fiecărui titlu de cetățean de onoare va putea fi aprobat individual.

Florin Oprea a îmbrăcat tricoul Științei între anii 1967 – 1975, pe postul de portar. Fire modestă, cu reflexe uluitoare, Oprea a stabilit și recorduri importante în poarta Universității Craiova, reușind să nu primească gol timp de peste 600 de minute jucate consecutiv. A fost vicecampion în 1973, finalist al Cupei României în 1975, căpitan al echipei naţionale de tineret U 21 şi component al lotului olimpic al României. El este și cel care a stat în poarta Universităţii în sezonul 1973 – 1974, când alb-albaștrii din Bănie câștigau primul titlu de campioană a României.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Victor „Fonfo“ Niculescu a fost fundaşul dreapta al echipei de fotbal care în anul 1974 a câştigat primul campionat din istoria Ştiinţei. Născut la data de 21.04.1949, în Craiova, el a debutat printre alb-albaștri pe data de 11.08.1968, în victoria contra celor de la UTA Arad, scor 3-2. Victor Niculescu, în tricoul Universității Craiova, a jucat în 195 de meciuri în toate competițiile, împreună cu echipa a ocupat locul 1 în Divizia „A” în sezonul competițional 1973-1974.

Ion Velea a făcut parte din echipa care a câștigat primul titlu de campioană a României. A început fotbalul la Metalul București și a mai evoluat la echipele Viitorul București, Dinamo București, Siderurgistul Galați, Politehnica Galați, încheindu-și cariera la Farul Constanța. Însă, cele mai frumoase amintiri le are din Bănie. A apărat culorile Științei în perioada 1968-1974, a jucat în 125 de meciuri şi, împreună cu echipa, a ocupat locul 1 în Divizia A, în sezonul competiţional 1973-1974.

Născut în 1946 în comuna Vașcău din județul Bihor, Alexandru Boc a jucat numai la echipe de tradiție, obținând două titluri și două Cupe ale României de-a lungul carierei sale de fotbalist profesionist. Alexandru Boc a ajuns la Universitatea Craiova în anul 1973 și a reușit să câștige încă din primul sezon campionatul țării. Timp de trei ani, acesta a îmbrăcat tricoul alb-albastru de 76 de ori, iar după finalul carierei sportive, Boc a mai fost președinte la Universitatea Craiova în 1998 și vicepreședinte al Comisiei de Disciplină a FRF în anul 2005.

Dragu Bădin a ajuns în Bănie în 1972, unde a evoluat trei sezoane la Universitatea Craiova. A făcut parte din prima echipă ce aducea un titlu Științei, iar în cele trei sezoane petrecute în tricoul alb-albastru, Bădin a bifat 70 de prezențe, reușind să marcheze trei goluri.

Ion Niţă s-a născut pe data de 21 februarie 1948 la Dragodana, cu doar câteva luni înainte de apariția Științei. A fost un mijlocaș ofensiv cu multă calitate tehnico-tactică, ce a evoluat în tricoul alb-albastru în perioada 1967-1974. Fostul fotbalist a dat dovadă de atașament față de Universitatea Craiova, fiind unul dintre idolii tribunelor, datorită stilului său carismatic.

Născut pe data de 14.10.1951, oltean get-beget, Marius Purcaru a apărat buturile porții alb-albastre timp de doi ani, în perioada 1974 – 1976. A făcut tranziţia de la Campioana unei Mari Iubiri la Craiova Maxima, fiind finalist al Cupei României în 1975, câştigător al primei Cupe a României pentru Universitatea în 1977 și component al loturilor naţionale de juniori ale României şi al echipei naţionale de tineret U 21.

CSU Craiova, clubul patronat de Mihai Rotaru, a organizat, recent, un eveniment în care au fost celebrate gloriile Craiovei Maxima. A fost o festivitate de impact. 30.000 de oameni au fost prezenți pe stadionul „Ion Oblemenco” în acel moment, pentru că s-a întâmplat fix înainte de startul meciului cu FCSB.

spot_img
spot_img

Politica