vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Beat criță la examenul de titularizare! Dascălul a leșinat și a fost luat cu ambulanța

Un învăţător care a venit beat la examenul de titularizare miercuri, 13 iulie, a leșinat în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean din Botoșani.

Deşi nu ar fi avut ce căuta acolo, bărbatul a ajuns la inspectorat, a mers împleticit prin curte, a dormit cu capul pe o masă şi aproape a căzut în braţele unei secretare, când aceasta a deschis uşa.

A fost chemată ambulanţa, însă profesorul a devenit agresiv și cu personalul medical și a refuzat transportul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Şi-a smuls de pe el aparatele de măsurare a funcţiilor vitale, a început să tragă de chederul de la portieră. Era tot mai agitat şi spunea că nu doreşte să meargă la spital. Funcţiile vitale erau în parametri normali şi pacientul a semnat refuzul. Ulterior a părăsit ambulanţa şi curtea instituţiei”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

Se pare că învățătorul nu este la prima abatere și a fost internat inclusiv într-o secție de psihiatrie, tot din cauza consumului excesiv de alcool.

Bărbatul preda ca suplinitor la o şcoală dintr-o comună aproape de Botoșani. Acum acesta s-a înscris la examenul de titularizare pentru postul de învăţător, organizat de Inspectoratul Şcolar Județean. Dosarul acestuia a fost, însă, respins, în baza unui certificat de inapt medical pentru a preda în învăţământ, scrie monitorulbt.ro.

Bărbatul a fost refuzat să predea, în baza unei internări pe care a avut-o la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean. În baza acelui document, reprezentanţii IŞJ i-au comunicat în scris că dosarul îi este respins.

La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani a fost deschisă o anchetă, a anunțat ministrul Educației.

Foto: pixabay

Politica