miercuri, mai 1, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

 Votul pe modificarea Codului Rutier, amânat

Liderii coaliției au decis, miercuri, ca votul pe modificarea Codului Rutier să fie amânat pentru toamnă, când va începe o nouă sesiune parlamentară. 

„Am decis să mă uit pe toate amendamentele și pe ordonanță. Avem cele mai multe decese din Europa”, a explicat Marcel Ciolacu, pentru Digi24.ro „Vreau să văd cum este legislația în Europa”, a mai spus președintele PSD.

Fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă și ministrul Internelor Lucian Bode au avut, miercuri, un schimb de replici pe holurile Parlamentului. Drulă, liderul USR, i-a reproșat lui Bode modificările la Codul Rutier care i-ar favoriza pe şoferii indisciplinaţi. Modificările au fost propuse de Guvern.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Confruntarea a avut loc după ce Cătălin Drulă ar fi aflat că liberalii au organizat o dezbatere dedicată siguranței în trafic. A dat buzna peste ministrul de Interne și i-a reproșat că nu participă la comisia de transporturi din Camera Deputaților. Acolo unde parlamentarii puterii închid ochii, articol cu articol, la agresivitatea șoferilor în trafic.

După episodul tensionat din Parlament, ministrul de Interne a susținut în ședința Coaliției păstrarea sancțiunilor aspre pentru agresivitatea în trafic.

La câteva luni după ordonanța de urgență aprobată în ianuarie de Guvern, prin care s-au înăsprit pedepsele pentru șoferii vitezomani și agresivi, deputații din Comisia de Transport au relaxat mai multe sancțiuni. Deputații de la PSD, PNL și UDMR au votat în bloc pentru eliminarea articolului care definea comportamentul agresiv la volan, iar conducătorul auto era sancționat cu suspendarea permisului pentru 30 de zile.

De asemenea, șoferii vitezomani prinși pe radar că circulă cu peste 70 de km/h peste limita maximă de viteză primesc dovadă cu drept de circulație, după ce li se suspendă carnetul. În prezent, dovada este fără drept de a se urca la volan.

Ministrul de interne Lucian Bode declara luna trecută pentru Digi24 că a fost „o problemă de comunicare” și că o va „corecta”.

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în clasamentul siguranței rutiere, iar numărul șoferilor vitezomani va crește dacă aceste măsuri vor fi adoptate, spun experții în conducere defensivă.

Forma modificată a noului Cod Rutier ar urma să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este forul decizional.

Politica