joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Minerii și energeticienii, protest la Craiova

Peste 100 de mineri și energeticieni protestează, joi, la Craiova, în piața Prefecturii. Ministrul Energiei nu are de gând să ceară Comisiei Europene renegocierea planului de reorganizare a Complexului Energetic Oltenia (CEO), care închide mineritul pe bază de cărbune.

Ministerul Energiei nu intenționează, la data prezentei, să inițieze un dialog cu Comisia Europeană pentru modificarea/decalarea termenelor de închidere a grupurilor energetice, respectiv a carierelor miniere din cadrul CE Oltenia astfel cum au fost autorizate de către Comisia Europeană prin Decizia C(2022)553 final din 26.01.2022”, se precizează în documentul oficial, emis de Ministerul Energiei.

Nicușor Văduva, salariat în cadrul Termocentralei Ișalnița, a comentat felul în care sunt tratați minerii și energeticieni și spune că protestele nu se vor opri până nu va fi prezentat un plan clar pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. Totodată, în Craiova se va protesta pentru deblocarea legii 197/2021.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cea mai mare dureroasă problemă a noastră este că nu avem o protecție socială reală. Ei merg înainte cu planul de închidere, chiar urgentează acest lucru. Lucrurile sunt clare. Ce alte interese sunt în spatele acestor decizii, nu știm. Problema cea mai grea pentru noi este că rămânem descoperiți după 30-35 de ani de muncă. Cine ne mai angajează acum, la 55 de ani? Vrem o protecție socială reală. Nu am văzut să spună nimeni ce se va întâmpla cu oamenii care au muncit 30 de ani. Să deblocheze legea 197/2021. Salariații sunt conștienți de această situație, dar nu au toți curaj să vină la proteste. Unii au probleme, le este frică să nu îi mute sau să nu îi dea afară. E o atmosferă tensionată, neplăcută. Și eu sunt de acord să trecem la o energie verde, dar vedem că nu se pune nimic în loc. Nu se vede nimic. Nu știu cum vor înlocui aceste lipsuri de energie din sistem”, a declarat Nicușor Văduva, pentru Jurnalul Olteniei.

Politica