duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Accizele la băuturile alcoolice ar putea crește

Uniunea Europeană analizează creșterea accizelor la alcool şi băuturi alcoolice, având în vedere  că ratele acestora nu au mai fost modificate din anul 1992, potrivit unui comunicat de presă.

La nivelul Uniunii Europene, statele membre pot stabili accizele aplicabile la nivel naţional în funcţie de propriile necesităţi, dar ele trebuie să depăşească ratele minime specificate în Directiva 92/84/CEE, ce stabileşte aceste rate minime ale accizelor la alcool şi la băuturi alcoolice, scrie psnews.ro

Evaluarea anunţată de Comisie urmează să acopere toate categoriile armonizate de produse alcoolice care intră în prezent în domeniul de aplicare al Directivei 92/84/CEE: alcool şi băuturi alcoolice, produse intermediare, vinul şi berea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comisia apreciază că este necesară o analiză cuprinzătoare pentru a stabili „validitatea şi eficacitatea cotelor minime ale accizelor la alcool şi băuturile alcoolice”, care nu au fost actualizate de 30 de ani, dar şi „baza de impozitare (volumul sau conţinutul de alcool al băuturilor), pentru a stabili dacă ele răspund în continuare nevoilor politicilor şi obiectivelor evoluţiei pieţei şi a modelelor de consum. Aceasta presupune, spune Comisia în nota de informare, „revizuirea coerenţei logicii de intervenţie care stă la baza cadrului legislativ în lumina obiectivului de funcţionare a pieţei unice, dar şi în ceea ce priveşte lupta împotriva fraudei fiscale, protecţia sănătăţii publice şi obiectivele societale mai largi, precum şi valoarea adăugată a acţiunii UE”.

La acest moment, valorile accizelor în România sunt stabilite la 3.778,89 lei/hl de alcool pur pentru alcool etilic, în condiţiile în care nivelul minim setat prin directivă este de 550 Euro/hectolitru şi la 453,47 lei/hl la produse intermediare – acele băuturi la care alcoolul nu rezultă în întregime din fermentare – în condiţiile în care nivelul minim setat prin directivă este de 45 Euro/hl. Berea este taxată cu o acciză de 3,77 lei/hl/1 grad Plato comparativ cu nivelul minim de 0,748 Euro pe hectolitru/grad Plato setat la nivelul UE, iar vinul liniştit are acciză 0.

spot_img
spot_img

Politica