joi, mai 9, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Udrea, „dezonorată” la Severin!

Elena Udrea a rămas fără titlul de cetățean de onoare al municipiului Drobeta Turnu Severin, după ce primise această distincție încă din anul 2010. Decizia a fost luată astăzi, 30 mai, de către Consiliul Local.

În cadrul ședinței lunare, aleșii locali din Drobeta-Turnu Severin au votat retragerea titlului de cetățean de onoare al municipiului, titlu acordat în septembrie 2010, în plină guvernare a PDL.

Decizia vine în contextul condamnării fostului oficial guvernamental la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”. Daniel Cîrjan, viceprimar municipiul Drobeta Turnu Severin, spune ca este normal să îi retragă titlul, pentru că a fost condamnată penal. Hotărârea de retragere a distincției a fost votată de toții aleșii locali, cu excepția unui consilier local al PMP, potrivit antena3.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este vorba despre Eduard Koler, consilier local Drobeta Turnu Severin , care spune că s-a abţinut de la a vota această propunere, pentru că nu este corecta abordarea. Elena Udrea a dat, la momentul respectiv, bani pentru oraş, iar acum, când a căzut, toţi dau în ea.

De altfel, spun că a fost ipocrită atitudinea unor consilieri care, în urma cu ani de zile, au votat acordarea titlului.

Fostul primar al Severinului, Constantin Gherghe (actualmente consilier local al municipiului, din partea Pro România) este cel care a propus ca Elena Udrea să primească, în 2010, titlul de cetățean de onoare al municipiului, iar astăzi, s-a aflat în sală, la ședința de consiliu local, chiar votând proiectul de retragere al acestei distincții. Fostul edil nu a dorit să comenteze votul în acest caz.

Elena Udrea a primit titlul de cetățean de onoare al Severinului, în ședința de consiliu local din 29 septembrie 2010, pentru că – spuneau inițiatorii, la vremea respectivă – a susținut proiectele europene ale Severinului și a reușit să aducă fonduri județului.

Politica