duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova. Târg de adopții canine, sâmbătă, în Parcul Romanescu

Un târg de adopții canine, derulat în cadrul campaniei „Adoptă fericire”, va fi organizat sâmbătă, între orele 10.00-14.00, în Parcul Nicolae Romanescu (chioșc fanfară), anunță reprezentanții Salubrității Craiova.

Iubitorii de animale vor putea pleca acasă direct de la eveniment cu unul dintre cei 10 câini fără stăpân prezenți la târg, exemplarele fiind sterilizate (cu excepția puilor care nu au vârsta potrivită), deparazitate, vaccinate și adoptabile pe loc. Întregul proces de adopție este gratuit și fiecare cățel adoptat va primi un cadou de casă nouă de la sponsorul evenimentului, Maxi Pet.

”În cadrul târgului, desfășurat sub sloganul „Fii tu eroul meu!”, organizatorii au pregătit și o zonă special amenajată pentru copii, aceștia putând participa la ateliere de creație susținute de artiștii Teatrului pentru copii și Tineret „Colibriˮ, partener în cadrul evenimentului. Micuții prezenți vor putea mânui păpuși și marionete, vor confecționa animale de hârtie, vor putea colora planșe cu animale și vor primi cadou baloane colorate cu sloganul târgului”, au spus reprezentanții Salubrității Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Începând de la ora 11.30, invitații evenimentului sunt reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, care vor prezenta iubitorilor de animale prezenți la târg principalele prevederi legale referitoare la protecția și bunăstarea animalelor și vor răspunde întrebărilor venite din partea publicului.

Scopul organizării evenimentului este promovarea adopțiilor canine în rândul cetățenilor Craiovei, a Centrului pentru adopții canine Craiova dar și a creșterii responsabile a animalelor de companie.

Politica