vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Șoferi fără permis, pe drumurile din Vâlcea

Trei conducători auto au fost depistați de polițiștii vâlceni, conducând în voie pe drumurile din județ, fără să dețină permise de conducere. Doi dintre aceștia au fost depistați luni de către oamenii legii, în localitățile Drăgășani și Berbești.

„Polițiștii de ordine publică din municipiul Drăgășani și polițiștii din orașul Berbești au depistat în trafic 2 bărbați din orașul Berbești și comuna Mitrofani, județul Vâlcea, în timp ce ar fi condus 2 autovehicule fără a poseda permis de conducere. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că aceștia aveau dreptul de a conduce suspendat. Au fost întocmite 2 dosare penale în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere”, conform IPJ Vâlcea.

Un al treilea șofer care conducea fără să posede permis de conducere a fost depistat de oamenii legi luni noaptea, în localitatea Păușești. În acest caz, șoferul nu doar că avea dreptul de a conduce suspendat, dar se afla și în stare de ebrietate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Pietrari au depistat în flagrant o persoană de sex masculin, domiciliată în comuna Frâncești, județul Vâlcea, care ar fi condus un autoturism pe DJ 646 B, în localitatea Păușești, sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere. Din verificările efectuate de către polițiști cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,41mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, au adăugat reprezentanții IPJ Vâlcea.

Politica