sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Angajații ALRO, din nou în stradă

Angajații ALRO Slatina continuă protestele. Sindicaliștii au programat o nouă manifestare, joi, 3 februarie. Astfel, protestatarii vor picheta sediul Prefecturii Olt în intervalul orar 15 – 17.

Liderii de sindicat spun că nu se vor opri aici, scopul fiind protejarea industriei și a populației împotriva speculanților de energie.

„Vom merge până la capăt în a proteja industria din România, populaţia, şcolile, bisericile, instituţiile şi localităţile din România care sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari de speculanţii din energie și amenințate cu falimentul.
Dacă acest guvern guvernează impotriva poporului român şi a României să plece cât mai repede posibil.
Nu reducerea TVA-ului la alimente, nu plafonarea preţului la alimente, nu subvenţiile la paze şi energie, sunt soluţiile pentru rezolvarea crizei energetice din România, ci anularea contractelor de vânzare a energiei electrice şi a gazelor naturale către intermediari, care au fost încheiate în condiţii dubioase, netransparente şi fără competitori la licitaţii ceea ce ne tac să credem că aceste contracte sunt totalmente ilegale.
Suntem convinşi că subminarea economiei naţionale şi sărăcirea populației sunt acte premeditate cu mult înainte, iar cei vinovaţi să răspundă.
Nu se poate ca ministrul Energiei Virgil Popescu acest „ALI BABA” al României să dispună după bunul plac de energia electrică și gazele naturale ale României.
Solicităm ca acest călău al industriei şi populaţiei să-și dea demisia astăzi, iar organele abilitate ale statului să oprească jaful și dezmembrarea acestei țări şi naţii. Suntem responsabili cu toţii de ceea ce se întâmplă, iar tăcerea nu-şi mai are locul. Dreptatea şi adevărul trebuie să triumfe în faţa trădării şi minciunii. Rugăm Justiţia să-şi facă datoria şi să audă strigătul de disperare al
poporului român” a declarat liderul sindical Constantin Popescu, conform gazetaoltului.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica