miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Doi tineri au fost prinși de polițiștii locali în timp ce scriau pe pereţii unei clădiri

Doi tineri de 17 ani, din Târgu Jiu, au fost depistați de polițiștii locali în timp ce scriau, fără drept, pe pereţii unei clădiri publice din centrul municipiului. Părinții celor doi ar putea să fie puși să curețe clădirea respectivă, după ce minorii și-ar fi recunoscut fapta.

„Cei doi au recunoscut că și-au inscripționat semnăturile „SOAG” și „OAKE” atât pe imobilul respectiv, cât și pe alte construcții din oraș.Legea nr. 61 din 1991 Republicată interzice scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice. De asemenea, părinții sau tutorii legali ai minorilor care săvârșesc astfel de fapte, pot fi trași la răspundere cu privire la măsurile de curățare și refacere a fațadelor sau a bunurilor afectate”, informează Poliția Locală Târgu Jiu.

Poliția Locală Târgu Jiu încearcă să distrugă orice interes pentru desenele pe pereți făcute ilegal și au lansat un mesaj dur pentru cei ce practică astfel de activități.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Acest tip de graffiti reprezintă o formă de exprimare destul de agresivă care afectează imaginea urbană. Inscripțiile, semnăturile, mâzgăliturile făcute pe pereţii clădirilor, pe ziduri, pe indicatoare rutiere, pe mobilierul urban sau alte bunuri constituie o vandalizare a spațiului public și nu pot fi confundate cu lucrările realizate în cadrul festivalurilor street art, cu atât mai mult cu cât “artiștii” folosesc suprafețe care nu le aparțin de drept.Pasionații de street art susțin că locul şi mesajul unui graffiti fac diferenţa între vandalism şi artă stradală”, se arată într-un comunicat al agenților locali.

În periaoda 01.01.2022 – 20.01.2022, polițiștii locali din Târgu Jiu au aplicat 49 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.800 lei, pentru diferite abateri. Cele mai multe au fost pentru consum de băuturi alcoolice în parcuri, locuri de joacă sau alte locuri publice, în număr de 28.

Politica