duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Ministerul Sănătății: Peste 100 de lucrători din rândul personalului medical și-au pierdut viața din cauza infectării cu noul coronavirus

În România, peste 100 de lucrători din rândul personalului medical și-au pierdut viața din cauza infectării cu noul coronavirus. Cei mai mulți dintre ei au murit fără să fi avut șansa de a se vaccina.

Potrivit unei statistici oferite de Ministerul Sănătății, 58.196 de români au murit de la începutul pandemiei până astăzi. Dintre aceștia, 104 erau lucrători în sistemul medico-sanitar. Cele mai multe decese din sistem au fost înregistrate în rândul medicilor și asistenților medicali:

  • 47 de decese la medici;
  • 30 de decese la asistenți medicali;
  • două decese la infirmieri;
  • 7 decese la ambulanțieri;
  • 18 decese la alte categorii (brancardieri, femei de serviciu).

Anul trecut, înainte de apariția vaccinurilor, 77 de angajați din sistemul sanitar au pierdut lupta din prima linie, scrie libertatea.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

În 2021, când România a trecut prin cele mai dure valuri ale pandemiei, dar a avut acces și la vaccin, numărul a scăzut considerabil, la 27. 

Dintre acești 27, 21 erau nevaccinați, cu comorbidități asociate, însă 4 dintre ei au murit în prima jumătate a lunii ianuarie și fuseseră infectați înainte de a avea posibilitatea să se vaccineze. 

115.500 de lucrători din domeniul sănătății, din întreaga lume, au murit de COVID-19 între ianuarie 2020 și mai 2021, arată o estimare recentă a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). 

Recent, OMS a îndemnat țările să facă eforturi mai mari pentru a-i proteja pe lucrătorii din sănătate, avertizând că aceștia sunt din ce în ce mai epuizați, stresați și afectați de anxietate și de boală.

„Aceste morți sunt o pierdere tragică și un gol imens în acest război pe care îl purtăm cu toții”, a transmis OMS. Pentru a combate problema, OMS a cerut guvernelor să se preocupe de colectarea de date privind infecțiile cu SARS-CoV-2 și decesele în rândul personalului medical. 

De asemenea, OMS a mai recomandat țărilor și să accelereze vaccinarea personalului din spitale. Unele state, precum Italia, Grecia, Anglia și Ungaria, au impus vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale. De asemenea, Belgia a anunțat că va suspenda licenţele medicilor care nu se vor vaccina până în aprilie 2022.

În România, există un proiect de lege care prevede vaccinarea sau testarea obligatorie a cadrelor medicale. Celor care refuză li se va suspenda contractul de muncă pentru 30 de zile, după care se încheie de drept. Momentan, proiectul este blocat în Parlament și se așteaptă o decizie a coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR. 

Ultimele date, din septembrie, arată că 70% din personalul medical din spitalele publice din România este vaccinat anti-COVID.


spot_img
spot_img

Politica