luni, mai 6, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Val de plecări din PNL Slatina

PNL Slatina s-a confruntat în ultimele zile cu un val de demisii. Conform adevarul.ro, un fost şef al PNL Slatina şi alţi membri importanţi din cea mai mare organizaţie a PNL Olt au demisionat. Cu o seară înainte, preşedintele PNL Olt dizolvase conducerea acestei organizaţii. „Au auzit de demisii şi au vrut să nu ne mai prindă cu funcţii în BPM“, spun foşti şefi liberali.

Totodată, fostul preşedinte al PNL Slatina Sorin Ţârcomnicu şi-a anunţat deja public demisia din organizaţie, acuzându-l voalat pe şeful PNL Olt că urmăreşte strict interesul propriu. „Cu sufletul cuprins de o imensă dezamăgire, după aproape două decenii petrecute în Filiala PNL OLT, astăzi mi-am scris demisia din Partidul Naţional Liberal. Nu pot să tolerez minciuna şi mai ales trădarea electoratului care şi-a pus speranţele în noi. Alături de mai mulţi colegi am făcut acest gest, pentru că în PNL nu se mai regăsesc foarte mulţi din cei care credeau în Liberalism. Asta se întâmplă când la conducere ajung aşa cum ajung oameni terni, slabi, ce îşi urmăresc doar propriul interes şi cel mai important, care îşi demonstrează nonvaloarea în alegeri. Pentru a continua pe acelaşi drum ca şi până astăzi, voi continua lupta politică alături de Ludovic Orban şi Partidul Forţa Dreptei. O să urmeze un val de demisii din rândurile PNL OLT“, a declarat Ţârcomnicu pe contul său de Facebook.

Conform sursei citatei, surse din cadrul demisionarilor spun că vor urma peste 50 de demisii ale membrilor militanți. „Vor urma peste 50 de demisii ale membrilor militanţi“, spun surse liberale, care dau drept sigură plecarea următorilor: Manuel Doagă, consilier local în cadrul CL Slatina (prim vicepreşedinte PNL Slatina), Ioan Popa -vicepreşedintele organizaţiei, Cătălin Andronesi – trezorier, Albert Marian Nenu membru în biroul permanent muncipal, Yani Mihalache, Marius Dumitrel – membru fondator PNL Scorniceşti (1990). Cu o zi înaintea anunţării acestor demisii, preşedintele PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, a desfiinţat conducerea organizaţiei municipale, asumându-şi interimatul. „Auzise de demisii şi a vrut să nu ne prindă cu funcţii în BPM“, spun surse din rândul demisionarilor.


Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica