vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ANRE a aprobat scumpirea gigacaloriei în toată ţara

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat miercuri noile prețuri de producție a energiei termice pentru centralele termice din România, care sunt cu până la 96% mai mari decât anul trecut, din cauza scumpirii gazelor. Prețurile plătite pentru încălzire și apă caldă plătite de consumatorii finali ar putea crește dacă primăriile nu majorează subvențiile, pentru a acoperi aceste scumpiri.

Creșteri mai mici de prețuri au fost aprobate doar pentru Complexul Energetic Oltenia – 21,43%, CET Govora – 22,01% și UATAA Motru – 22,68%.

La polul opus, cele mai mari scumpiri au fost aprobate pentru: SC Rulmenți SA Bârlad – 96,29%, Termoficare Oradea – 95,67%, CET Botoșani – SC Modern Calor – 94,77% și CET Arad – 94,64%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit ANRE, aceste creșteri se datorează unei creșteri medii a prețului gazelor, de circa 120% pentru gaze naturale livrate din rețeaua de distribuție, de 140% a prețului gazelor naturale livrate din rețeaua de transport şi cu circa 23% a prețului cărbunelui, față de valorile luate în calcul pentru bonusul și prețurile energiei termice valabile până la 31 octombrie 2021.

De asemenea, prețul certificatelor de CO2 care trebuie cumpărate de producători a crescut cu 45% față de prețul luat în calcul la ultima ajustare de bonus și preț al energiei termice, scrie economedia.ro

ANRE precizează că preţurile de livrare a energiei termice din centralele de cogenerare aprobate nu sunt prețurile de furnizare a energiei termice la populație.

Prețul de livrare a energiei termice din centrale de cogenerare este luat în considerare la formarea prețului local al energiei termice livrate de operatorul SACET.

Pe lângă acest preț, mai există și prețul de producere în centralele termice ale operatorului SACET (altele decât cele pentru care s-a emis decizia de preț astăzi), precum și tarifele de transport și distribuție a energiei termice.

Acest preț local se transmite spre avizare la ANRE, după care se aprobă de Consiliul local al UAT. De asemenea Consiliul local al UAT are în atribuții și aprobarea prețului local pentru populație rezultat prin diminuarea prețului local cu valoarea subvenției acordate în funcție de posibilitățile bugetului local, potrivit legii.

Politica