duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Varianta Delta, la fel de contagioasă ca vărsatul de vânt. Ce trebuie să facă persoanele vaccinate care s-au infectat

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, atrage atenția asupra faptului că în continuare pot să fie persoane, infectate cu varianta Delta, care dezvoltă acea hipoxemie silențioasă, adică ajung cu forme grave de insuficiență respiratorie fără să știe, practic. Au o simptomatologie aparent banală, ușoară, însă funcția respiratorie se alterează progresiv până în stadiul în care pacientul are nevoie să fie asistat în terapie intensivă.

Potrivit acestuia, persoanele vaccinate rămân însă cu o probabilitate foarte mică de spitalizare și de ajunge în terapie intensivă, dar orice persoană testată pozitiv necesită o supraveghere medicală corectă, care poate fi a medicului de familie.

Pe de altă parte, în cazul variantei Delta, este puțin probabil să se repete situații întâlnite în cazul variantelor precedente ale noului coronavirus, când persoane din aceeași familie sau care locuiau în aceeași casă cu o persoană infectată rămâneau neafectate de virus. În cazul variantei Alpha, o persoană infectată putea să transmită infecția în medie de la 3-4 persoane, la Delta, însă, o persoană pozitivă poate să dea virusul la alte 5-6-7 până la 9 persoane. Este o contagiozitate similară cu cea a virusului care produce vărsatul de vânt, iar principalul loc asociat cu răspândirea secundară este în cadrul familiei. Rata de atac pe cazuri secundare este foarte mare, arată studiile, de circa 19-20 la sută, între membrii familiei, a spus Valeriu Gheorghiță, potrivit digi24.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Dacă totuși suntem vaccinați cu schemă completă și ne infectăm, atitudinea medicală este cea ca pentru orice pacient care este diagnostica pozitiv, și anume: dacă avem o formă ușoară sau chiar asimptomatică, este important să ținem legătura cu medicul de familie, tocmai pentru a ne recomanda un tratament simptomatic pentru a controla acele simptome – poate să fie prezentă febra, durerile de cap, durerile în gât – și de a ne informa în legătură cu semne de alarmă ce pot să apară și atunci trebuie să mergem pentru o evaluare în spital”, a arătat medicul Valeriu Gheorghiță.

O persoană care are simptomatologie, chiar ușoară, și care are totuși un test rapid pozitiv, cu mare probabilitate este o persoană infectată cu SARS-CoV-2, mai spune Valeriu Gheorghiță. Dacă este vorba despre o autotestare la domiciliu, ideal ar fi să luăm legătura cu medicul de familie și să se facă un test profesionist. Se poate solicita serviciul de Ambulanță și ne testează la domiciliu, tocmai pentru a fi luați în evidență. Este bine să știm data de la debutul bolii, de la primul test pozitiv, pentru că de pildă, în certificatul verde digitial, una dintre informații este legată de istoricul trecerii prin boală, care se estimează la 180 de zile de la data primului test pozitiv.

„În orice caz, când mi-am făcut un test singur, acasă, și a ieșit pozitiv, trebuie să-mi anunț contacții fără nici cea mai mică reținere, iar aceștia trebuie să se testeze, chiar dacă, în cazul persoanelor vaccinate complet, probabilitatea de a le da virusul este mult mai mică”, a subliniat Valeriu Gheorghiță.

„Din datele științifice pe care le avem la nivel internațional, pacienții vaccinați cu schemă completă care sunt testați pozitiv au o evoluție mult mai scurtă a bolii comparativ cu persoanele nevaccinate, adică ei se debarasează de virus mai repede – moare virusul mai repede, se elimină mai repede, fereastra de contagiozitate este mai scurtă, estimată undeva la 5-6 zile, comparativ cu circa 10-14 zile cât era la persoanele nevaccinate. Cu siguranță că aici metodologia va fi reevaluată în perioada următoare, tocmai pentru că probabil, în cazul persoanelor complet vaccinate, ar trebui făcut un test PCR de control mai devreme decât în ziua 8, în ziua 10, cât se face în momentul de față, tocmai pentru a evita să stăm 14 zile în izolare, atât timp cât probabilitatea să mă debarasez de virus mai repede este mult mai crescută”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Anunțarea contacților este cu atât mai importantă cu cât infecția cu varianta Delta are o perioadă de incubație mult mai scurtă, atenționează Valeriu Gheorghiță. O persoană devine pozitivă la circa 4 zile de la momentul contactului, față de 6 zile cât era considerată la varianta Alpha. Tocmai de aceea se răspândește mult mai ușor, pentru că timpul de dublare a cazurilor este mult mai redus.

Contacții trebuie să stea acasă și, evident, să se testeze.

Mai mult decât atât, în cazul infecției cu varianta Delta, persoanele devin contagioase cu circa 2 zile înainte de debutul clinic al bolii, spre deosebite de varianta Alpha, unde era estimată la circa 24 de ore înainte de debutul simptomelor. Asta favorizează, iarăși, răspândirea mult mai ușoară a variantei Delta, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Dacă pacienții rămân asimptomatici, cazul se transmite la medicul de familie, se raportează la DSP, se face ancheta epidemiologică, se identifică contacții, se supraveghează, se testează, tocmai pentru a ieși din carantină. Aceasta este modalitatea și cadrul normativ actual și așa ar trebui să procedeze toată lumea, spune coordonatorul campaniei naționale de vaccinare. 

spot_img
spot_img

Politica