marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Două trenuri s-au ciocnit în Cehia: 2 morți și zeci de răniți

Dimineață cu ghinion, astăzi, în apropierea orașului ceh Pilsen. Un accident grav s-a produs între două trenuri care s-au ciocnit. În urma impactului, peste 40 de persoane au fost rănite și alte două și-au pierdut viața, potrivit DW.

Trenul făcea legătura Munchen – Praga, iar cel de-al doilea era o cursă locală de pasageri Pilsen – Domažlice. ,,Confirmăm că două persoane și-au pierdut viața la fața locului”, au transmis autoritățile cehe pe Twitter. Potrivit News.sky.com, peste 40 de oameni au fost răniți. Dintre aceștia, patru au suferit răni grave și au fost transportați la spital cu un elicopter, iar alți șapte au avut nevoie de intervenții chirurgicale. Ministrul transporturilor, Karel Havlicek, a anunțat că se îndreaptă la locul accidentului, informează AP, potrivit libertatea.ro.

Politica